Cetățenii europeni pot da în judecată statul pentru aerul poluat care le afectează sănătatea

Publicat:

Cetățenii din țările Uniunii Europene ar putea da în judecată guvernele lor pentru a primi compensații financiare în cazul în care nivelurile mari de poluare a aerului le afectează sănătatea, a declarat joi un consilier al instanței supreme europene, citat de Reuters. Este vizată și România, informează mediafax.

Opinia consilierului instanței supreme europene vine în urma unei serii de hotărâri pronunțate în ultimii ani de Curtea de Justiție a UE, în urma cărora aproximativ 10 țări din UE, printre care Franța, Polonia, Italia și România, au fost găsite vinovate de poluare ilegală a aerului.


Citește și : Macron se va întâlni la Berlin cu Olaf Scholz

„O încălcare a valorilor-limită pentru protecția calității aerului prevăzute de legislația UE poate da dreptul la despăgubiri din partea statului”, a declarat Curtea într-un comunicat.

Avocatul general Juliane Kokott a precizat că, de multe ori, comunitățile mai sărace sunt cele care trăiesc și lucrează în zone foarte poluate și care au nevoie în special de protecție judiciară.

Persoanele care solicită despăgubiri ar trebui să dovedească faptul că le-a fost afectată sănătatea, că bolile au fost cauzate în mod direct de poluarea aerului, a spus ea.

De asemenea, un guvern ar putea evita răspunderea dacă ar putea dovedi că limitele de poluare ar fi fost totuși încălcate dacă ar fi avut în vigoare un plan de calitate a aerului eficient.

„Această confirmare juridică a faptului că există căi pentru a-i trage la răspundere pe cei de la putere este un progres major în lupta pentru un aer curat și sănătos”, a declarat Irmina Kotiuk, avocat la firma de avocatură de mediu ClientEarth, citat de Reuters.

Avizele instanțelor UE nu sunt obligatorii, dar, de obicei, instanța este de acord cu ele în hotărârea care urmează să se dea lunile următoare.

Avizul se referă la un caz intentat de un locuitor din Paris care a cerut despăgubiri de 21 de milioane de euro de la guvernul francez, pe motiv că poluarea aerului i-a afectat sănătatea și că guvernul nu a asigurat respectarea limitelor impuse de UE. Un tribunal din Versailles, care a judecat litigiul de la Paris, a cerut instanței UE să clarifice dacă persoanele fizice pot solicita astfel de despăgubiri.

Citește și : UE acordă încă 52 de milioane euro Republicii Moldova

 

Parisul a încălcat limitele legale ale UE privind poluarea cu dioxid de azot între 2010 și 2020.

În încercarea de a reduce numărul de decese premature asociate cu aerul poluat, UE va propune în acest an o actualizare a limitelor de poluare pentru a le alinia mai bine la normele mai stricte ale Organizației Mondiale a Sănătății.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CNAM avertizează: O nouă schemă de escrocherie, cu datorii inventate privind fondurile de asigurare medicală

CNAM avertizează: O nouă schemă de escrocherie, cu datorii inventate privind fondurile de asigurare medicală O nouă schemă de escrocherie a fost pusă la cale...

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Kaufland retrage de pe piață un produs infectat cu listeria

Kaufland retrage de pe piață un produs infectat cu listeria Importatorul în Republica Moldova, SRL ”KAUFLAND”, retrage de pe piață și recheamă de la consumator...

Cancerul mamar poate să apară la femeile de orice vârstă, dar vârful este între 50 și 69 de ani

Cancerul mamar poate să apară la femeile de orice vârstă, dar vârful este între 50 și 69 de ani Cancerul mamar este o patologie care poate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.