X

Cetăţenii străini urmează să fie evacuaţi din Sudan pe cale aeriană (armata)

Diplomaţi şi cetăţeni din SUA, Marea Britanie, Franţa şi China vor fi evacuaţi din Sudan pe cale aeriană, în timp ce luptele continuă, potrivit unui comunicat al armatei sudaneze, citat de BBC, potrivit agerpres

Şeful armatei, Fattah al-Burhan, a fost de acord să faciliteze şi să asigure evacuarea lor “în următoarele câteva ore”, se menţionează în comunicat.

Citește și : Germania vea să îşi retragă sistemele Patriot din Polonia şi Slovacia

El se află într-o luptă acerbă pentru putere cu liderul unei facţiuni paramilitare rivale, “Forţele de Sprijin Rapid” (FSR).

Planurile precedente de evacuare a cetăţenilor străini nu au fost puse în aplicare din cauza problemelor legate de securitate.

Un comunicat al armatei indică faptul că rezidenţi şi diplomaţi britanici, americani, francezi şi chinezi vor fi evacuaţi pe cale aeriană la bordul unor avioane militare de transport din capitala Khartoum.

Aeroportul internaţional din Khartoum a fost închis din cauza violenţelor, ambasadele străine – inclusiv cele ale SUA şi Marii Britanii – fiind în imposibilitatea de a-şi aduce cetăţenii acasă.

Arabia Saudită a anunţat, de asemenea, că organizează evacuarea cetăţenilor saudiţi şi a cetăţenilor din ţările “surori”. Armata sudaneză a precizat că misiunea diplomatică saudită a fost deja evacuată.

Citește și : Biden îşi va anunţa candidatura pentru alegerile din 2024 săptămâna viitoare – VIDEO

Conflictul a intrat în cea de-a doua săptămână, în pofida acordului dintre părţi – armata şi FSR, – asupra unei încetări a focului de trei zile- începând de vineri – pentru sărbătoarea musulmană Eid al-Fitr, ce marchează sfârşitul lunii sfinte de post a Ramadanului.

Tags: Chinafrantamarea britanieSUASudan
Categorii: Știrile zilei