CEZ cumpără din 2024 combustibil nuclear de la Westinghouse

Publicat:

Grupul american Westinghouse va furniza din 2024 combustibil nuclear centralei nucleare Dukovany a CEZ, înlocuind firma rusă TVEL, a informat compania cehă de utilităţi, transmit DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

Din motive de securitate, CEZ căuta un nou furnizor, după invadarea Ucrainei de către Rusia. TVEL era de mult timp furnizor, fiind singurul grup care producea combustibil pentru reactoarele VVER de la Dukovany, cu o vechime de peste 35 de ani.


Citeşte şi: Şapte persoane, între care un turc şi un bulgar, închise în Belgia cu privire la ‘posibile atentate teroriste’

CEZ a precizat că miercuri a semnat un contract cu Westinghouse, care are o unitate de producţie în Suedia.

În 2022, CEZ a selectat Westinghouse şi compania franceză Framatome ca furnizori de combustibil nuclear la a doua sa centrală nucleară, de la Temelin.

“Asigurarea unui furnizor occidental combustibil nuclear la Dukovany este un pas important nu doar pentru industria energetică a Cehiei, ci şi pentru întreaga ţară, întărindu-se semnificativ siguranţa în domeniul energiei”, a afirmat directorul general al CEZ, Daniel Benes.

Primele livrări pentru Dukovany ar trebui să sosească anul viitor, a informat CEZ.

Guvernul de la Praga vrea să crească ponderea energiei nucleare în producţia de electricitate de la actualul nivel de 40% la peste 50% până în 2040.

CEZ, deţinut în proporţie de 70% de stat, intenţionează să construiască un reactor nuclear cu o capacitate de 1.200 Megawaţi la Dukovany şi posibil încă trei la unitatea Temelin.

Proiectul este sprijinit financiar de stat, care va cumpăra energie de la acest reactor la preţuri predeterminate.

Centrala Dukovany ar urma să fie finalizată în 2036.

Citeşte şi: Beijingul ameninţă Taiwanul, din cauza vizitei preşedintelui taiwanez în SUA – Black News

De asemenea, CEZ intenţionează să construiască mai multe reactoare nucleare modulare, primul urmând să fie finalizat în 2032.

Spre deosebire de ţările vecine Austria şi Germania, Cehia a decis să îşi extindă capacităţile de producţie a energiei nucleare, în contextul în care a hotărât eliminarea cărbunelui din producţia de electricitate până în 2033, pentru a reduce emisiile de carbon.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile Numărul abonaților Netflix a crescut cu 16,5% de la an la an în ultimul trimestru, încă...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 616 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 616 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 20.07.2024 până...

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor Acţiunile companiilor americane CrowdStrike, specializată în securitate cibernetică, şi Microsoft au scăzut...

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.