Chiciură descoperită în vârful vulcanilor gigantici de pe Marte

O scenă inedită a fost surprinsă din întâmplare de pe orbita marţiană de sonda Trace Gas Orbiter (TGO) a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), în regiunea domului Tharsis, situat în apropiere de ecuatorul planetei Marte, precizează un studiu publicat luni în revista Nature Geosciences.

Este o regiune vastă şi înaltă, cu un diametru de aproximativ 5.000 de kilometri, adăpostind vulcani imenşi, care s-au stins în urmă cu mai multe milioane de ani. Printre ei se află Olympus Mons, cel mai mare vulcan din Sistemul Solar, care are o altitudine de 22 de kilometri – de trei ori mai înalt decât Everestul.

Citește și: Cum a fost la marșul în susținerea comunității LGBT la Chișinău

Nimeni nu se aştepta să găsească chiciură în acel loc. “Credeam că era imposibil în jurul ecuatorului lui Marte”, a declarat Adomas Valantinas, autorul principal al studiului şi cercetătorul aflat la originea descoperirii.

O însorire puternică şi o presiune atmosferică foarte scăzută “menţin temperaturile la un nivel destul de ridicat pe vârfurile vulcanilor, ca la suprafaţa planetei”, a detaliat acest cercetător de la Universitatea Brown din Statele Unite, citat într-un comunicat publicat de ESA.

În regiunea Tharsis, temperaturile pot să coboare foarte mult – până la -130°C pe timpul nopţii -, dar ele nu depind de altitudine, “spre deosebire de ceea ce se petrece pe Terra, unde ne aşteptăm să vedem piscuri îngheţate”, a adăugat el.

În plus, atmosfera de la ecuatorul marţian are un conţinut deosebit de scăzut de apă, ceea ce face dificilă condensarea. “Alte sonde au observat chiciură, dar în regiuni mai umede, mai ales în câmpiile din nord”, a declarat Frederic Schmidt, profesor la Universitatea Paris-Sarclay, unul dintre coautorii studiului.

Grosimea unui fir de păr

Descoperirea a fost făcută, aşadar, din întâmplare. Sonda TGO, care orbitează planeta Marte începând din 2018, are avantajul de a putea observa suprafaţa acesteia în toate orele zilei, a dezvăluit acest planetolog specializat în studierea gheţurilor din Sistemul Solar.

Sonda a putut să obţină imagini în momentul apariţiei primelor raze ale Soarelui. “Am văzut acolo un depozit strălucitor şi albastru, cu o textură specială pe care nu o vedem decât la primele ore ale dimineţii şi doar în anotimpurile reci”, a explicat el.

Era nevoie de un ochi ager pentru a vedea acel depozit de gheaţă atât de subţire – de grosimea unui fir de păr -, iar fenomenul este furtiv. Însă cantitatea de chiciură, prezentă în vârfurile a patru vulcani (Olympus Mons, Ascraeus Mons, Arsia Mons şi Ceraunius Tholus) reprezintă “150.000 de tone de apă care circulă între suprafaţă şi atmosferă în fiecare zi, reprezentând echivalentul a 60 de piscine olimpice”, a detaliat ESA.

Cum poate fi explicat fenomenul? Autorii studiului sugerează existenţa unui microclimat interior în caldeirele vulcanilor, vastele lor cratere circulare. Vânturile ar urca pe pantele munţilor, “aducând aerul relativ umed de lângă suprafaţa planetei spre altitudini mai mari, unde se condensează şi se depune sub formă de chiciură”, a spus Nicolas Thomas, un alt coautor al studiului.

“Observăm acest fenomen pe Terra şi în alte regiuni de pe Marte”, a adăugat Nicolas Thomas, coordonator principal al Sistemului de imagistică color şi stereoscopică a suprafeţelor (CaSSIS) din cadrul sondei TGO.

Modelarea computerizată a procesului de formare a chiciurii ar trebui să permită o mai bună înţelegere a ciclului apei – dinamica sa de deplasare între suprafaţă, atmosferă, ecuator şi poli -, “unul dintre secretele cele mai bine păzite” ale “Planetei Roşii”, potrivit ESA.

Acest ciclu reprezintă o etapă importantă pentru viitoarele explorări umane şi robotizate. “Am putea recupera apa din chiciură pentru consumul uman şi să lansăm rachete de pe Marte separând moleculele de oxigen şi de hidrogen”, anticipează profesorul Schmidt.

Posibilitatea de a cartografia apa de pe suprafaţa marţiană – care în prezent există doar sub formă de vapori şi de gheaţă – este, în cele din urmă, esenţială şi pentru descoperirea urmelor de viaţă, a căror apariţie ar fi fost posibilă datorită prezenţei apei lichide pe planeta Marte în urmă cu 3 – 3,5 miliarde de ani.