China a anulat o reuniune pe teme de securitate cu ministrul american al apărării

Publicat:

China a anulat o reuniune pe teme de securitate cu ministrul american al apărării Jim Mattis care ar fi urmat să aibă loc în octombrie, a indicat duminică un înalt oficial american citat de Reuters şi Kyodo, potrivit Agerpres.

Oficialul a menţionat că nu se ştie dacă reuniunea va fi sau nu reprogramată.


Citește și : Ministerul american al Justiţiei a dat în judecată statul California în legătură cu neutralitatea internetului

Acesta a mai adăugat că nu este clar dacă anularea are legătură cu numeroasele dispute dintre Beijing şi Washington pe teme cum sunt vânzările de arme şi activitatea militară din Marea Chinei de sud şi din alte zone maritime din apropiere de China. China şi SUA sunt angajate de asemenea într-o dispută comercială concretizată prin creşteri reciproce ale tarifelor la importuri.

Informaţia privind anularea reuniunii fusese publicată iniţial de The New York Times.

“Tensiunea escaladează şi acest lucru se poate dovedi periculos pentru amândouă părţile”, a spus oficialul citat.

Săptămâna trecută, surse de la Beijing au indicat că s-ar putea ca întâlnirea să nu aibă loc din cauza tensiunilor în relaţiile dintre cele două ţări.

Citește și : Jeremy Hunt avertizează Moscova că va suporta consecințele dacă va continua să ignore regulile internaționale

Miercuri, preşedintele american Donald Trump a acuzat China că încearcă să intervină în alegerile legislative de la jumătatea mandatului din SUA care au loc în acest an, acuzaţii respinse prompt ca nefondate de Ministerul de Externe chinez.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Căile de acces la peste 40 de instituții de învățământ au fost reabilitate

Căile de acces la peste 40 de instituții de învățământ au fost reabilitate Căile de acces la peste 40 de instituții de învățământ și educație...

Tinerii din cadrul taberei DOR au vizitat Parlamentul

Tinerii din cadrul taberei DOR au vizitat Parlamentul Cei 100 de copii din Programul Diaspora. Origini. Reveniri „DOR” și-au dat întâlnire și în acest an,...

Ucraina îşi extinde ofensiva în provincia rusă Kursk încercând să izoleze şi să ocupe districtul Gluşkovo

Ucraina îşi extinde ofensiva în provincia rusă Kursk încercând să izoleze şi să ocupe districtul Gluşkovo Armata ucraineană îşi extinde ofensiva în provincia rusă Kursk,...

Restricții de circulație pe 21 august în Capitală, în contextul vizitei cancelarului Olaf Scholz

Restricții de circulație pe 21 august în Capitală, în contextul vizitei cancelarului Olaf Scholz Restricții de circulație în Capitală. În contextul vizitei cancelarul federal al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.