X

China a aprobat folosirea unui nou vaccin anti-covid produs de Sinovac Biotech

Autoritatea chineză de reglementare a medicamentelor a aprobat “condiţionat” un al doilea vaccin chinezesc împotriva COVID-19, CoronaVac, produs de Sinovac Biotech, a anunţat sâmbătă laboratorul farmaceutic chinez, transmit AFP, Reuters şi Xinhua, potrivit agerpres.  

CoronaVac a fost folosit deja pentru vaccinarea anumitor categorii de populaţie “cu risc”, iar autorizarea primită acum permite folosirea sa asupra marelui public.

Citește și : Varianta britanică a SARS-CoV-2, descoperită în 71% din cazurile noi de infectare din Slovacia

Autorizarea condiţionată permite utilizarea de urgenţă a unui tratament pe piaţă, în cazul în care testele clinice ale acestuia trebuie continuate, dar indică deja că respectivul tratament funcţionează.

Vaccinul Sinovac a fost supus deja mai multor teste în China, precum şi în ţări ca Brazilia şi Turcia, cu toate că “rezultatele în termeni de eficacitate şi securitate rămân să fie confirmate”, potrivit unui comunicat al laboratorului.

Citește și : Spania a raportat un prim caz de infectare cu varianta braziliană a coronavirusului

Testele la scară largă efectuate în Brazilia au indicat o rată de eficacitate de circa 50% pentru prevenirea infectării şi de 80% pentru evitarea unei intervenţii medicale, a menţionat Sinovac.

China a aprobat oficial până acum un singur vaccin, pe cel produs de laboratorul Sinopharm.

Tags: BraziliaChinaCoronavaccovid-19Sinovac Biotechturcia
Categorii: Știrile zilei