China a raportat cel puţin 60.000 de decese asociate COVID-19 în spitale de la ridicarea restricţiilor sanitare (autorităţi)

Publicat:

China a anunţat sâmbătă cel puţin 60.000 de decese asociate COVID-19 în spitale de la ridicarea restricţiilor sanitare în această ţară, în urmă cu o lună, informează AFP, potrivit agerpres.

“Un total de 59.938 (decese) au fost înregistrate între 8 decembrie 2022 şi 12 ianuarie 2023”, a declarat reporterilor Jiao Yahui, un responsabil din domeniul sănătăţii.


Citește și : Un nou videoclip arată o explozie puternică la o clădire care pare ocupată de trupele ruse din Soledar – CNN

Această cifră nu ia în considerare decesele înregistrate în afara unităţilor medicale.

Dintre aceste decese, 5.503 au fost cauzate direct de o insuficienţă respiratorie legată de COVID-19, a precizat acest responsabil.

După trei ani în care a impus unele dintre cele mai draconice restricţii din lume, China a ridicat brusc, la începutul lunii decembrie, majoritatea măsurilor sanitare împotriva coronavirusului.

Ulterior, numărul de pacienţi a cunoscut o creştere puternică. Spitalele au fost asaltate de pacienţi în vârstă, iar crematoriile au fost copleşite de afluxul de cadavre.

În decembrie, Beijingul şi-a revizuit metodologia de numărare a deceselor atribuite COVID-19.

Doar cei care au murit direct din cauza unei insuficienţe respiratorii cauzate de coronavirus sunt acum incluşi în statistici.

Această controversată schimbare de metodologie face ca un număr mare de decese să nu mai fie înregistrate ca fiind cauzate de COVID-19.

Săptămâna trecută, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a criticat această nouă definiţie a decesului atribuit COVID-19 din China, considerând-o “prea îngustă”.

Citește și : Oficial rus: Belarusul ar putea intra în conflictul din Ucraina, dacă Kievul decide să ‘invadeze’ oricare dintre cele două ţări

Beijingul a respins criticile şi a cerut OMS să adopte o poziţie “imparţială” în privinţa COVID-19.

Miercuri, autorităţile sanitare chineze au estimat că “nu este necesar” să zăbovească în viitorul imediat asupra numărului exact de decese asociate COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Macron spune că ar fi formidabil dacă Celine Dion va cânta la ceremonia de deschidere a JO

Macron spune că ar fi formidabil dacă Celine Dion va cânta la ceremonia de deschidere a JO Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat, marţi, la...

De ce nuca de cocos a devenit un simbol de susţinere pentru Kamala Harris şi ce înseamnă că e ‘brat’

De ce nuca de cocos a devenit un simbol de susţinere pentru Kamala Harris şi ce înseamnă că e 'brat' Pe reţelele sociale, emoji-urile cu...

Jucătoarea de tenis Coco Gauff a fost desemnată portdrapelul feminin al echipei SUA pentru Jocurile de la Paris

Jucătoarea de tenis Coco Gauff a fost desemnată portdrapelul feminin al echipei SUA pentru Jocurile de la Paris Jucătoarea de tenis Coco Gauff, campioana de...

Céline Dion ar putea cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris

Céline Dion ar putea cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris Céline Dion se află la Paris, cu trei zile înainte...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.