X

China a raportat primul deces din cauza noului tip de pneumonie

Un bărbat în vârstă de 61 de ani a murit din cauza noului tip de pneumonie depistat la finalul anului trecut în oraşul chinez Wuhan, au anunţat autorităţile, citate de Bloomberg, potrivit news.ro .

Dintre cei 41 de oameni diagnosticaţi cu virusul, şapte se află în stare critică, doi au fost externaţi, iar restul prezintă o stare stabilă, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de autorităţile din Wuhan.

Citește și : Sultanul Omanului a încetat din viață, după o domnie de 50 de ani

Tipul de pneumonie depistat recent în oraşul chinez Wuhan este provocat de un virus din aceeaşi familie de virusuri ca cel care stă la baza sindromului respirator acut sever (SARS), potrivit cercetătorilor din China.

Virusul a fost detectat prima dată în Wuhan pe 12 decembrie. Până în prezent, 59 de oameni au fost infectaţi în China, au spus duminica trecută autorităţile.

Nu a existat dovada clară că virusul s-a transmis de la om la om şi nu a fost infectat niciun cadru medical. Unii dintre pacienţi sunt angajaţi la o piaţă din Wuhan, unde, potrivit presei, pe lângă peşte şi fructe de mare, sunt vândute păsări vii, iepuri şi şerpi, astfel că există o probabilitate ca virusul să fi fost transmis oamenilor de la unele dintre acestea.

Bărbatul în vârstă de 61 de ani a murit pe 9 ianuarie din cauza insuficienţei respiratorii şi circulatorii, au mai spus oficialii.
Pacientul cumpăra frecvent, de mai mulţi ani, produse din această piaţă, care a fost închisă între timp de autorităţi. El a fost internat cu pneumonie severă şi a fost diagnosticat şi cu o tumoare la stomac şi ciroză hepatică.

Citește și : Iranul RECUNOAȘTE că a doborât ‘dintr-o eroare’ avionul ucrainean

Începând cu 3 ianuarie, nu au fost raportate noi cazuri.

Niciunul dintre cei 739 de oameni care au avut contact cu pacienţii, inclusiv personalul medical, nu a fost infectat.

Tags: ChinadecespneumonieSARSWuhan
Categorii: Știrile zilei