China a suspendat expediţiile pe Everest de pe teritoriul său

Publicat:

China a suspendat expediţiile pe Everest de pe teritoriul său pentru a evita orice risc de contaminare cu COVID-19 din partea alpiniştilor care escaladează regiunea nepaleză a muntelui, informează AFP, citând Xinhua, potrivit agerpres.  

Gigantul asiatic, prima ţară afectată de pandemie la sfârşitul lui 2019, a reuşit în mare măsură să ţină sub control boala în primăvara anului 2020 însă se teme în prezent de revenirea cazurilor de infectare din străinătate.


Citește și : Statele Unite depun eforturi pentru încetarea confruntărilor dintre Israel şi Hamas

Deşi graniţele au fost practic închise din martie 2020, China este în prezent îngrijorată de riscul de contaminare pe vârful înzăpezit al “acoperişului lumii”, pe care îl împarte cu Nepalul la 8.848 de metri altitudine.

Nepalul, vecinul Indiei, este puternic lovit de un al doilea val epidemic, într-un moment în care statul himalayan intenţiona să-şi relanseze turismul în această vară după ce restricţionase accesul pe Everest în martie 2020.

Având în vedere situaţia sanitară, “toate activităţile de ascensiune pe [Everest] sunt anulate”, a indicat vineri agenţia de presă Xinhua, menţionând că decizia a fost luată de Administraţia Sportului din China.

Durata măsurii nu a fost specificată.

Citește și : Peste 2.000 de rachete, lansate din Fâşia Gaza

Deja la începutul acestei săptămâni, China anunţase stabilirea unei “linii de demarcaţie” pe vârful Everestului pentru a se proteja de coronavirus.

Însă Beijingul nu a specificat cum intenţionează concret să-şi delimiteze teritoriul pe vârful îngust al celui mai înalt munte din lume, unde doar câţiva alpinişti se pot afla în acelaşi timp.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice O nouă metodă de diagnosticare a bolilor metabolice ar putea revoluționa medicina. Cercetători...

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.