China acuză Occidentul de SUBVERSIUNE prin intermediul creștinismului

Publicat:

Un înalt responsabil chinez a denunţat virulent utilizarea creştinismului de către ‘forţele occidentale’ cu scopul de a provoca instabilitate în China sau chiar pentru a ‘răsturna’ puterea de la Beijing, transmite marţi France Presse, potrivit agerpres.

Partidul Comunist Chinez (PCC) este precaut în mod tradiţional faţă de orice organizaţie rivală care i-ar putea ameninţa potenţial autoritatea. Cultele fac parte din această categorie şi sunt atent supravegheate de către regim.


Citește și: Washingtonul își retrage TOT personalul diplomatic rămas în Venezuela

‘Forţele occidentale antichineze încearcă să perturbe stabilitatea socială a ţării noastre şi chiar să răstoarne puterea politică prin intermediul creştinismului’, a afirmat luni Xu Xiaohong, preşedintele ‘Mişcării patriotice’ protestante (oficiale).

Această asociaţie este una din cele cinci organizaţii de stat cărora trebuie obligatoriu să li se afilieze religiile recunoscute în China (protestantism, catolicism, budism, taoism şi islam). Obiectivul este de a evita orice influenţă străină.

‘Sprijinim cu fermitate ţara pentru a aduce în faţa justiţiei oile rare negre care se plasează sub steagul protestantismului pentru a participa la subminarea securităţii naţionale’, a denunţat Xu, într-un discurs rostit în Camera consultativă a parlamentului, reunită în sesiune anuală la Beijing.

Micile biserici protestante nedeclarate, ale căror membri se adună în apartamente sau în locuri publice, au înflorit în ultimele decenii în China în cadrul reînnoirii credinţei religioase.

Dar luate pe ansamblu, cultele se confruntă cu o represiune în creştere în China de la sosirea la putere a preşedintelui Xi Jinping în 2012, cu închiderea brutală a locurilor de cult, demontarea crucilor ostentative sau arestarea liderilor religioşi.

De asemenea, PCC a intensificat de anul trecut campania de ‘sinicizare’ a religiilor, destinată să eradicheze orice influenţă externă.

‘A continua pe calea unei sinicizări a protestantismului este speranţa înflăcărată a Partidului şi guvernului. Aceasta este o alegere inevitabilă pentru dezvoltarea sănătoasă a Bisericii chineze’, a subliniat Xu Xiaohong, cerând ‘eliminarea neîncetată a amprentei “religiei străine” asociată cu creştinismul chinez’.

Citește și: Abdelaziz Bouteflika renunță să mai candideze pentru un nou mandat de președinte și amână alegerile din Algeria

De la Hong Kong, ambasadorul SUA pentru libertatea religioasă, Sam Brownback, a acuzat săptămâna trecută China de ‘un război împotriva religiei pe care nu poate să-l câştige’.

Beijingul a reacţionat cerând Washingtonului ‘să respecte faptele, să-şi înfrâneze aroganţa şi prejudecăţile şi să înceteze să mai folosească religia pentru a interveni în afacerile interne ale Chinei’.

Reiterându-şi afirmaţiile luni în Taiwan, Brownback a evocat sute de credincioşi dispăruţi în China din cauza credinţei lor, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.