China acuză SUA de ‘constrângere economică şi intimidare tehnologică’

China a acuzat vineri Statele Unite de “constrângere economică” şi “intimidare tehnologică”, într-un moment în care administraţia preşedintelui american Joe Biden restrânge investiţiile americane şi accesul la tehnologii în anumite domenii considerate sensibile în condiţiile rivalităţii cu China, relatează AFP, potrivit agerpres

În numele securităţii naţionale, Washingtonul a pus în ultimii ani pe lista neagră companii chineze pentru a le exclude din lanţurile de aprovizionare cu tehnologii americane. Aceste măsuri au fost intensificate în ultimele săptămâni prin restricţii asupra exporturilor de semiconductori.

Citește și : Germania vea să îşi retragă sistemele Patriot din Polonia şi Slovacia

Conform unor surse mass-media, administraţia preşedintelui Biden are acum în vedere să restrângă investiţiile americane în China în sectorul tehnologic.

“Sub pretextul securităţii naţionale, Statele Unite s-au obişnuit să politizeze, să instrumentalizeze şi să transforme în arme chestiunile economice, comerciale şi tehnologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Wang Wenbin. “Este vorba pur şi simplu de constrângere economică şi intimidare tehnologică”, a adăugat acesta.

China, care încearcă să devină autonomă în concepţia semiconductorilor, consideră că măsurile Washingtonului urmăresc obţinerea supremaţiei SUA în acest domeniu, deşi Washingtonul neagă.

Potrivit secretarei Trezoreriei SUA, Janet Yellen, “aceste acţiuni de securitate naţională nu sunt concepute pentru a ne permite să obţinem un avantaj economic concurenţial sau pentru a sufoca modernizarea economică a Chinei”. “Chiar dacă aceste politici pot avea impact economic, ele sunt motivate de simple consideraţii de securitate naţională”, a susţinut ea.

Citește și : Biden îşi va anunţa candidatura pentru alegerile din 2024 săptămâna viitoare – VIDEO

 

Washingtonul a anunţat în octombrie 2022 noi controale asupra exporturilor pentru a limita achiziţia şi fabricarea de către China a microcipurilor folosite în producţia militară. În urma acestor restricţii, China a iniţiat o procedură în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

This post was last modified on 21/04/2023 15:59 15:59

Tags: ChinainvestitiiJoe BidenStatele UniteWang Wenbinwashington
Categorii: Știrile zilei