X

China ameninţă cu o ‘ripostă’ în cazul expulzării jurnaliştilor săi din SUA

China a ameninţat marţi cu o ‘ripostă’ în cazul de noi expulzări de jurnalişti chinezi din SUA pe fondul unei escaladări a tensiunilor între cele două puteri în domeniul mass-media, potrivit France Presse, scrie agerpres.

În numele luptei împotriva intimidărilor suferite de către reporterii străini pe teritoriul chinez, Washingtonul s-a angajat într-o luptă totală împotriva organelor de presă ale gigantului asiatic, notează agenţia franceză de presă.

Citește și : Delegația OMS trimisă în China a discutat cu cercetătorii din Wuhan despre originea noului coronavirus

Astfel, din 8 mai, SUA nu atribuie decât vize pe o durată de 90 de zile jurnaliştilor chinezi, ceea ce înseamnă că vizele unora dintre ei vor expira curând. Deţinătorii acestora pot beneficia de o prelungire, dar nu în mod automat.

‘Până în prezent, niciun jurnalist nu a obţinut un răspuns clar din partea autorităţilor americane’ la cererea sa de prelungire a vizei, a spus marţi în timpul unei conferinţe de presă Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

‘Dacă SUA persistă pe această cale şi să comită încă şi mai multe greşeli, China va fi inevitabil constrânsă la o ripostă necesară şi legitimă’, a avertizat reprezentantul diplomaţiei chineze.

Zece organe de presă chineze, între care televiziunea publică CCTV sau agenţia Xinhua, au fost calificate în ultimele luni de către Statele Unite drept ‘misiuni diplomatice străine’.

Primele măsuri americane au marcat începutul unei escaladări între cele două puteri în domeniul mass-media.

În februarie, trei jurnalişti de la Wall Street Journal au fost expulzaţi din China, ca represalii pentru titlul unui editorial apărut în cotidianul american şi considerat drept rasist de către Beijing.

Ca urmare, Washingtonul a redus substanţial numărul jurnaliştilor chinezi autorizaţi să lucreze în SUA pentru media de stat din ţara lor. Zeci dintre ei au trebuit să-şi facă bagajele.

Autorităţile chineze au ripostat expulzând alţi corespondenţi americani care lucrau pentru Wall Street Journal şi alte două cotidiene, New York Times şi Washington Post.

Întrebat dacă jurnaliştii americani acreditaţi în teritoriul semiautonom din Hong Kong (sud) ar putea să fie de acum expulzaţi, Wang Wenbin s-a arătat evaziv.

Citește și : Teama de coronavirus alimentează atacurile cibernetice

Regiunea ‘face parte din China’, iar eventuale măsuri de retorsiune se încadrează în ‘atribuţiile şi responsabilităţile diplomatice’ ale guvernului central, a afirmat acelaşi purtător de cuvânt.

Hong Kong a fost de zeci de ani o oază pentru mass-media care poate conta pe libertatea presei locale.

Dar impunerea de la 30 iunie în acest teritoriu a unei legi privind securitatea naţională ar putea creşte refuzurile de viză pentru străinii consideraţi indezirabili.

Tags: Chinajurnaliştimass-mediaSUAwashington
Categorii: Știrile zilei