
An Air Force pilot navigates an aircraft next to a fighter jet under the Eastern Theatre Command of China's People's Liberation Army (PLA) during military exercises in the waters and airspace around Taiwan, at an undisclosed location August 9, 2022 in this handout image released on August 10, 2022. Eastern Theatre Command/Handout via REUTERS ATTENTION EDITORS - THIS IMAGE WAS PROVIDED BY A THIRD PARTY. MANDATORY CREDIT. NO RESALES.
China a anunţat luni că “a finalizat cu succes” exerciţiile militare din jurul Taiwanului care au început sâmbătă ca răspuns la întâlnirea de miercurea trecută din California dintre preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Kevin McCarthy, transmite EFE, potrivit agerpres.
Teatrul de Operaţii de Est al Armatei Chineze a informat pe contul său de pe reţeaua de socializare Wechat că “şi-a testat cu scrupulozitate, în condiţii reale de luptă, forţele” armate, care au realizat “diverse sarcini de pregătire de luptă”.
Citește și: Taiwanul ‘condamnă energic manevrele provocatoare’ ale Chinei
“Trupele sunt gata de luptă în orice moment”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei chineze, Shi Yi, care a adăugat că forţele armate sunt pregătite să “zdrobească cu hotărâre orice formă de separatism şi încercări de amestec străin”.
Manevrele, programate să se încheie pe 10 aprilie, s-au concentrat luni pe simularea unei “blocade maritime” a insulei, a informat Ministerul Apărării chinez pe site-ul său.
Numeroase distrugătoare şi fregate au efectuat misiuni de patrulare şi simulări de luptă şi au repetat atacuri asupra navelor ostile care se retrag, a informat postul de stat CCTV.
Navele militare chineze au operat în nord-vestul, sud-vestul şi estul Taiwanului, a menţionat postul de televiziune citat.
Citește și: Beijingul avertizează: Independenţa Taiwanului este incompatibilă cu pacea
La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe din Taiwan a condamnat luni “cu fermitate” manevrele Chinei, pe care le-a descris drept “provocatoare”.
Beijingul consideră Taiwanul o provincie separatistă de când naţionaliştii Kuomintang s-au retras aici în 1949, după ce au pierdut războiul civil în faţa armatei comuniste.
This post was last modified on 10/04/2023 16:29 16:29