China anunță o nouă directivă privind drepturile de proprietate intelectuală

Publicat:

Autorităţile chineze au anunţat o nouă directivă care va face mai dificil transferul către companii străine al drepturilor de proprietate intelectuală chinezeşti, informează vineri AFP, conform agerpres.

Astfel, persoanele fizice şi companiile chineze vor trebui să obţină avizul Beijingului înainte de a transfera drepturile de proprietate intelectuală pentru circuite imprimate, programe de calculator şi noi culturi de specii vegetale, a precizat executivul chinez, potrivit France Presse.


Citește și : Moscova acordă 30 de zile Londrei să-şi reducă personalul diplomatic aflat în Rusia

“Aplicarea acestei directive este o măsură importantă de apărare a securităţii naţionale”, a menţionat pentru cotidianul China Daily un responsabil al Biroului chinez pentru proprietatea intelectuală, Zhang Zhiceng.

Acesta a subliniat că noile măsuri sunt conforme practicilor internaţionale, evocând “sistemele de autorizare similare din Uniunea Europeană şi Japonia”.

Săptămâna trecută, preşedintele american Donald Trump a evocat adoptarea de măsuri punitive împotriva importurilor chineze, pentru a pune capăt “furturilor”, aşa cum s-a exprimat el, de proprietate intelectuală pentru care se face responsabilă China. Iniţiativa sa a făcut să reînvie spectrul unui război comercial între primele două puteri economice mondiale.

Citește și : Grecia cere Turciei să ‘clarifice imediat motivele’ detenţiei celor doi soldați greci reţinuţi

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

Escrocheria ‘Ruda implicată în accident rutier’: Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția

Escrocheria 'Ruda implicată în accident rutier': Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția Cetățenii care sunt telefonați de persoane necunoscute și care sunt...

Întreruperi şi limitări în furnizarea energiei electrice

Se anunță întreruperea temporară a energiei electrice Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că miercuri, 17 iulie 2024, vor avea loc lucrări programate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.