China anunţă motivul pentru care l-a arestat pe fostul şef al Interpol

Publicat:

Autorităţile chineze l-au arestat pe fostul şef al Interpol, Meng Hongwei, ex-ministru adjunct al securităţii publice în China, sub suspiciunea de luare de mită, a comunicat miercuri Procuratura Supremă a Poporului (SPP), informează Xinhua şi dpa, potrivit agerpres.

Cazul lui Meng a fost transmis procurorilor pentru investigaţiii şi inculpare în urma finalizării anchetei desfăşurate de Comisia Naţională de Supraveghere, se arată în comunicat.


Citeşte şi: Americanii au ucis mai mulţi civili afgani decât au făcut-o talibanii

Conform agenţiei dpa, arestarea fostului preşedinte al Interpol pune capăt unei saga de mai multe luni, începută la sfârşitul lunii septembrie, când soţia lui Meng, care trăieşte în Franţa, l-a declarat pe acesta dispărut în timpul unei vizite în China.

Dispariţia lui Meng a ajuns în atenţia presei internaţionale după ce Interpol a anunţat iniţial că nu ştie unde se află preşedintele său.

Numai după ce organizaţia a cerut guvernului chinez informaţii despre situaţia lui Meng, Beijinul a recunoscut că l-a reţinut pe acesta la începutul lui octombrie.

Meng Hongwei s-a aflat de atunci sub ancheta Ministerului Securităţi Publice, unde anterior fusese ministru adjunct.

Meng a fost dat afară din Partidul Comunist Chinez la 27 martie, un semn clar că urma inculparea sa.

Citeşte şi: Bilanţul atacurilor din Sri Lanka a ajuns la 359 de morți; Explozie controlată în apropiere de un cinematograf în Colombo

Aceasta face parte din campania anticorupţie promovată de preşedintele chinez Xi Jinping, pe care însă criticii îl acuză că încearcă astfel să-şi elimine rivali şi să-şi consolideze puterea.

Meng a fost ales preşedinte al Interpol în 2016, iar mandatul urma să i se încheie în 2020.

Alegerea primului chinez în fruntea Interpol a declanşat controverse la momentul respectiv, mai ales din partea activiştilor pentru drepturile omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: ‘Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor’

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: 'Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor' Discuții pe tonuri înalte în ședința de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.