X

China avertizează că va lua măsuri suplimentare după exerciţiile militare de lângă Taiwan

O serie de exerciţii militare chineze în apropiere de Taiwan au avut ca scop să transmită un mesaj clar insulei autoguvernate şi China va lua măsuri suplimentare dacă forţele pro-independenţă din Taiwan vor acţiona “de capul lor”, a avertizat miercuri un purtător de cuvânt al guvernului, citat de Reuters, potrivit agerpres.

În ultimul an, numărul exerciţiilor armatei chineze a crescut în jurul Taiwanului, inclusiv cu bombardiere şi alte avioane militare în jurul insulei. Săptămâna trecută, China a desfăşurat exerciţii în Strâmtoarea Taiwan, o regiune sensibilă.

Citeşte şi: INCENDIU la o sondă ilegală de petrol din Indonezia. Cel puţin 10 oameni au murit

China revendică Taiwanul ca teritoriu sacru al său şi ostilitatea ei faţă de insulă a crescut de la alegerea în 2016 ca preşedinte a lui Tsai Ing-wen de la Partidul Progresiv Democratic pro-independenţă, comentează Reuters. China a lansat apeluri din ce în ce mai stridente Taiwanului pentru a-i accepta autoritatea, chiar dacă Tsai a promis să păstreze status quo-ul şi să menţină pacea, adaugă agenţia de presă britanică.

Exprimându-se într-un briefing de presă regulat, Ma Xiaoguang, purtător de cuvânt al Biroului Chinei pentru Afaceri cu Taiwanul, a declarat că mesajul transmis de Armata de Eliberare a Poporului cu exerciţiile sale este “extrem de clar”.

“Avem voinţa fermă, încrederea deplină şi capacitatea suficientă de a împiedica orice formă de complot separatist de independenţă a Taiwanului şi acţiuni pentru a apăra suveranitatea ţării şi integritatea teritorială”, a spus Ma. “Dacă forţele de independenţă din Taiwan continuă să facă ce le trece prin cap, vom lua măsuri suplimentare”, a avertizat el, fără a intra în detalii.

Citeşte şi: UNICEF Grecia, în centrul unui uriaş scandal de corupţie

Exerciţiile militare sunt destinate să protejeze pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan şi interesele oamenilor de pe ambele maluri ale acesteia, a spus Ma.

Pe fondul tensiunii crescânde cu China, Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat marţi că va simula respingerea unei forţe invadatoare, reparaţiile de urgenţă ale unei baze aeriene principale şi utilizarea de drone operate de civili ca parte a exerciţiilor militare începând de săptămâna viitoare. 

Tags: Chinaexercitii militareMa XiaoguangStrâmtoarea TaiwantaiwanTsai Ing-wen
Categorii: Știrile zilei