China avertizează platformele de socializare Kuaishou şi Weibo pentru încălcări ale reglementărilor privind gestionarea conţinutului

Autoritatea chineză pentru reglementarea internetului (Cyberspace Administration of China – CAC) a emis sâmbătă avertismente şi măsuri disciplinare împotriva platformei de live-streaming Kuaishou şi a reţelei sociale Weibo, transmite Reuters.

Potrivit instituţiei, sancţiunile includ convocarea reprezentanţilor companiilor, avertismente oficiale şi obligaţia de a implementa corecţii într-un termen stabilit, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

CAC a acuzat cele două platforme că nu şi-au îndeplinit responsabilitatea principală de gestionare a conţinutului, permiţând apariţia frecventă pe listele de tendinţe a unor materiale problematice, în special legate de bârfe mondene şi actualizări triviale.

Anunţul vine la o zi după ce autoritatea de reglementare a pieţei din China a deschis o investigaţie asupra diviziei de comerţ electronic Kuaigou, deţinută de Kuaishou, pentru suspiciuni de încălcare a legislaţiei privind comerţul online.

Într-o reacţie publicată vineri, compania a declarat că ”va coopera activ” cu autorităţile şi va folosi această ocazie pentru a-şi îmbunătăţi nivelul de conformitate.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Investigaţia vizează protejarea consumatorilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, a precizat Administraţia de Stat pentru Reglementarea Pieţei.

This post was last modified on 21/09/2025 12:59 12:59

Tags: KuaishouWeibo
Diverse