X

China cere diplomaţilor americani ‘să înceteze orice amestec’ în afacerile Hong Kong-ului

China a cerut joi diplomaţilor americani aflaţi la post în Hong Kong ‘să înceteze orice amestec’ în afacerile oraşului, după ce media locală a relatat despre o întâlnire cu militanţi prodemocraţie, informează AFP, potrivit agerpres.

Ministerul chinez de Externe şi-a exprimat ‘nemulţumirea profundă’ faţă de autorităţile americane, făcând referire la un reportaj al unui canal media local care a relatat despre o întâlnire între un responsabil al Consulatului General al SUA din Hong Kong şi un grup local care cere ‘independenţa’.

Citește și : Explozia de la baza de testare a rachetelor ruseşti a ridicat nivelul de radiaţii

Într-un comunicat dat publicităţii joi, ministerul cere consulatului să ‘întrerupă imediat orice fel de legătură cu protestatarii anti-China’ şi să ‘înceteze imediat orice interferenţă în afacerile Hong Kong’-ului.

Un reportaj publicat în ziarul local Takungpao informează despre întâlnirea dintre membri ai partidului Demosisto – printre care un celebru militant prodemocraţie, Joshua Wong – şi Julie Eadeh, şefa secţiei politice a Consulatului General al SUA.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a subliniat că reprezentanţii guvernului american ‘se întâlnesc regulat cu toate tipurile de persoane la Hong Kong şi Macao’.

‘De exemplu, în ziua acestei întâlniri, diplomaţii noştri s-au întâlnit deopotrivă cu parlamentari pro-Beijing şi prodemocraţie, precum şi cu membri ai comunităţii de afaceri americane şi ai corpului consular’, a afirmat un purtător de cuvânt.

Beijingul prezintă manifestaţiile antiguvernamentale tot mai numeroase în teritoriul semiautonom ca fiind susţinute de Occident.

Citește și : Conturile organizaţiei lui Alexei Navalnîi au fost BLOCATE în Rusia

Partidul Demosisto susţine că face campanie pentru mai multă autodeterminare, dar nu pentru independenţă.

Anul trecut, Partidul Naţional (HKNP), o mică formaţiune independentistă, a fost interzis din motive de ‘securitate naţională’. Aceasta a fost prima dată de la retrocedarea Hong Kong-ului în 1997 când un partid politic a fost interzis.

Marţi, Beijingul a adresat cel mai ferm avertisment al său protestatarilor din Hong Kong, afirmând că ‘cei care se joacă cu focul vor pieri de foc’.

Tags: Chinahong kongJoshua WongJulie EadehSUA
Categorii: Știrile zilei