
The Straits Times
China a cerut marţi SUA să nu permită liderei taiwaneze, Tsai Ing-wen, să tranziteze teritoriul american, atunci când aceasta va vizita Belize şi Paraguay, luna viitoare, în caz contrar existând riscul unei amplificări a tensiunilor comerciale dintre Beijing şi Washington, relatează Reuters, potrivit agerpres.
Beijingul consideră Taiwanul democratic o provincie a “unei singure Chine”, care nu este potrivită pentru relaţiile de la stat la stat, şi nu a renunţat niciodată la folosirea forţei pentru a aduce insula sub controlul său.
Citește și : Londra cere Franţei şi Germaniei să facă presiune asupra negociatorilor pentru Brexit din UE
China consideră în mod constant Taiwanul cea mai sensibilă şi importantă problemă în relaţiile cu SUA şi Beijingul critică întotdeauna Washington-ul pentru opririle de tranzit ale preşedinţilor taiwanezi pe teritoriul său.
Guvernul Taiwanului a anunţat luni că Tsai va călători spre şi dinspre cei doi aliaţi diplomatici via SUA, procedura standard pentru vizite ale preşedinţilor taiwanezi în America Latină. Potrivit Biroului prezidenţial, lidera taiwaneză ar urma să se oprească la Los Angeles şi Houston, deşi nu au fost furnizate date exacte.
“Ne-am opus ferm şi hotărât ca Statele Unite sau alte ţări cu care China are relaţii diplomatice să permită acest tip de tranzit”, a declarat într-o conferinţă de presă la Beijing purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang.
Citește și : Şeful diplomaţiei britanice s-a întâlnit cu soţiile avocaţilor închişi de regimul de la Beijing
China a cerut Statelor Unite “să nu permită tranzitul liderei regiunii Taiwan şi să nu trimită semnale greşite forţelor de independenţă din Taiwan “, a adăugat el.
Vizita liderei taiwaneze în Statele Unite survine în mijlocul unui conflict comercial din ce în ce mai tensionat între Washington şi Beijing.
This post was last modified on 31/07/2018 16:26 16:26