China consideră ‘iresponsabilă’ cererea ONU de a elibera o jurnalistă chineză întemniţată pentru filmarea începutului pandemiei la Wuhan

Publicat:

China a considerat “iresponsabilă” sâmbătă cererea Naţiunilor Unite de a elibera o jurnalistă chineză întemniţată pentru filmarea începutului pandemiei de COVID-19 la Wuhan (centru), relatează France Presse, potrivit agerpres.  

Misiunea chineză de la Geneva şi-a exprimat indignarea faţă de comentariile “iresponsabile” şi “eronate” făcute vineri de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) despre Zhang Zhan, cetăţean jurnalist.


Citește și : Fostul preşedinte brazilian Lula da Silva a fost primit premierul spaniol

Purtătorul de cuvânt al OHCHR, Marta Hurtado, şi-a exprimat îngrijorarea vineri după informaţii potrivit cărora starea de sănătate a femeii de 38 de ani se deteriorează rapid, în timp ce greva foamei pe care o face în detenţie îi ameninţă serios viaţa.

“Chemăm autorităţile chineze să ia în considerare eliberarea imediată a lui Zhang, chiar dacă numai din motive umanitare, şi să-i pună la dispoziţie asistenţă medicală de urgenţă, cu respectarea voinţei şi a demnităţii sale”, a declarat dna Hurtado, citată într-un comunicat.

În februarie 2020, fosta avocată din Shanghai s-a deplasat la Wuhan, în centrul Chinei, pentru a relatat despre situaţia de acolo la câteva zile după plasarea în carantină a metropolei de 11 milioane de locuitori.

Imaginile sale cu bolnavi în paturi într-un coridor aglomerat de spital arată condiţiile sanitare din oraş, afectat de coronavirus.

China s-a lăudat pentru succesul în limitarea infecţiilor interne cu COVID-19 la un număr mic de focare sporadice şi îi ameninţă pe cei care contestă versiunea oficială şi pun la îndoială modul de gestionare a epidemiei de către guvern.

Zhang Zhan a fost arestată în mai 2020 şi condamnată în decembrie la patru ani de închisoare pentru “provocare de dispute şi tulburări”, o acuzaţie folosită în mod obişnuit pentru a înăbuşi disidenţa.

Citește și : Zeci de pasageri au profitat de escala făcută la Barcelona pentru a cere AZIL în Spania

Acum ea este foarte slăbită şi “s-ar putea să nu trăiască foarte mult”, a avertizat fratele ei, Zhang Ju, pe Twitter în urmă cu câteva săptămâni. “S-ar putea să nu treacă iarna”, a adăugat el.

Pe lângă Zhang Zhan, cel puţin alţi trei jurnalişti independenţi, Chen Qiushi, Fang Bin şi Li Zehua, au fost plasaţi în detenţie după ce au relatat despre criza epidemică din Wuhan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sezonul de export al merelor moldovenești s-a finalizat: 133 mii tone, în peste de 30 de țări ale lumii

Sezonul de export al merelor moldovenești s-a finalizat: 133 mii tone, în peste de 30 de țări ale lumii Sezonul de export al merelor moldovenești...

Sondaj: Patru partide ar trece pragul electoral, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare anticipate

Sondaj: Patru partide ar trece pragul electoral, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare anticipate Parlamentul s-ar schimba, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri...

Andrei Uncuța: Spitalul Republican colaborează cu spitalele mari din România pentru a asigura schimb de experiență

Andrei Uncuța: Spitalul Republican colaborează cu spitalele mari din România pentru a asigura schimb de experiență Spitalul Clinic Republican ,,Timofei Moșneaga” colaborează cu spitalele mari din...

Două eleve din Soroca au obținut câte o bursă în cadrul concursului ‘Jurnalismul Civic pentru Schimbare’

Două eleve din Soroca au obținut câte o bursă în cadrul concursului 'Jurnalismul Civic pentru Schimbare' Două eleve din Soroca, Mihaela Melnic și Ecaterina Muntean,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.