China consideră o ”provocare” trecerea unor nave militare americane prin strâmtoarea Taiwan

Publicat:

China a calificat marţi drept o ”provocare” din partea Statelor Unite o nouă trecere a unor nave militare americane prin strâmtoarea Taiwan, care separă China continentală de insula revendicată de la Beijing, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Ministerul american al Apărării a indicat că un distrugător şi o navă cargo au efectuat în noaptea de duminică spre luni o “trecere de rutină” între Marea Chinei de Sud şi Marea Chinei de Est.


Citește și : Iran: Rohani nu a acceptat oficial demisia lui Zarif

China consideră Taiwanul ca parte a teritoriului său. Insula este însă condusă din 1945 de un regim rival care s-a refugiat în acest loc după preluarea conducerii de comunişti pe continent în 1949, după războiul civil din China, notează AFP.

Taiwanul are drapel şi monedă proprii, dar nu este recunoscut ca un stat independent de către ONU. Beijingul ameninţă că va recurge la forţă în cazul proclamării independenţei la Taipei sau al unei intervenţii externe – în special din partea Statelor Unite, principalul susţinător militar al insulei.

”Ne opunem ferm provocărilor SUA, care nu sunt favorabile nici stabilităţii strâmtorii Taiwan şi nici relaţiilor chino-americane”, a declarat marţi în cadrul unei conferinţe de presă Lu Kang, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, precizând că ţara sa a protestat oficial pe lângă Statele Unite.

Nave ale marinei americane au trecut de mai multe ori în ultimele luni prin strâmtoarea Taiwan. Trimiterea acestor nave sporeşte tensiunile bilaterale deja exacerbate de războiul comercial şi diferendele din Marea Chinei de Sud, unde chinezii şi americanii duc o luptă pentru influenţă.

Citește și : Erdogan critică UE pentru participarea la un summit cu liderii arabi în Egipt

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Numărul de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor electrice este în creștere

Numărul de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor electrice este în creștere Peste 30 de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor s-au produs în țară de la...

Blinken: SUA sunt obligate să sprijine Ucraina cel puțin 10 ani

Blinken: SUA sunt obligate să sprijine Ucraina cel puțin 10 ani Indiferent cine va fi ales în SUA ca viitor președinte, țara va fi obligată...

Străinii care au probleme cu legea nu vor mai putea evita extrădarea

Străinii care au probleme cu legea nu vor mai putea evita extrădarea Cetățenii străini care au probleme cu legea nu vor mai putea să se...

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile Numărul abonaților Netflix a crescut cu 16,5% de la an la an în ultimul trimestru, încă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.