China îl critică pe Macron pentru declaraţiile făcute în Australia

Publicat:

Afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron, care s-a pronunţat în timpul vizitei sale în Australia pentru “o axă indo-pacifică” în faţa riscurilor de “hegemonie”, au fost criticate vineri în China, Beijingul dezminţind orice aspiraţie de putere în regiune, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

Miercuri, la Sydney, Emmanuel Macron a apreciat că Parisul şi Canberra, precum şi New Delhi, împărtăşesc responsabilitatea de a proteja regiunea împotriva riscurilor de hegemonie, frază interpretată de mulţi drept una ce viza China.


Citeşte şi: Opoziţia din Venezuela cere un absenteism în masă la alegerile prezidenţiale

Întrebată în legătură cu aceasta în cadrul unui briefing, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Hua Chunying, a dat asigurări că nu are cunoştinţă despre aceste declaraţii ale preşedintelui francez, dar s-a arătat iritată la auzul cuvântului “hegemonie”, trimiţând, în mod voalat, mingea în direcţia SUA. “Ce ţară exercită azi o hegemonie în întreaga lume? Prin urmare, cine exercită de multă vreme o hegemonie militară sau economică în regiune?”, a declarat ea.

Citeşte şi: Cutremur în Africa de Sud. 13 mineri au rămas captivi în subteran

Presa chineză a dezvăluit la rândul său afirmaţiile lui Macron, cotidianul de limbă engleză Global Times publicând un editorial acid despre “Franţa în declin” care nu mai are mijloacele de a juca un rol în Asia-Pacific. Făcând aceste declaraţii în Australia, ţară care se îngrijorează din ce în ce mai mult de prezenţa chineză în regiune, mai ales de pretenţiile ei în Marea Chinei de Sud, Emmanuel Macron a dat dovadă de “oportunism”, a acuzat Global Times.

În Australia, Macron a semnat mai multe acorduri, în special în materie de apărare şi securitate cibernetică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.