China doreşte “consolidarea cooperării strategice” cu Rusia

Publicat:

China doreşte “consolidarea cooperării strategice” cu Rusia

Şeful diplomaţiei chineze Wang Yi a declarat marţi, în timpul unei întrevederi cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, că Beijingul doreşte “consolidarea cooperării strategice” cu Moscova, a transmis o agenţie de stat rusă, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“China va susţine dezvoltarea stabilă a Rusiei sub conducerea (preşedintelui rus Vladimir) Putin”, a declarat Wang Yi, potrivit agenţiei de presă ruse RIA Novosti.


“Beijingul şi Moscova vor continua să-şi consolideze cooperarea strategică pe scena mondială şi să-şi ofere reciproc sprijin considerabil”, a adăugat ministrul chinez, potrivit aceleiaşi surse. “Sprijinul poporului este sursă de progres în Rusia. Cred că, sub conducerea fermă a preşedintelui Putin, poporul rus va avea un viitor luminos”, a continuat Wang Yi, potrivit cotidianului rus Izvestia.

China doreşte “consolidarea cooperării strategice” cu Rusia

“În calitate de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU şi de mari puteri emergente, China şi Rusia trebuie să fie în mod clar de partea progresului istoric, al echităţii şi al justiţiei”, a mai declarat marţi Wang Yi în timpul întrevederii sale cu Lavrov.

La rândul său, Serghei Lavrov a mulţumit Beijingului pentru “susţinerea” acordată lui Putin după recenta sa realegere, potrivit unui video postat de Izvestia pe Telegram, la capătul unui scrutin la care nu s-a prezentat niciun contracandidat real.

Vezi şi: Iranul îi acuză pe americani că au aprobat atacul asupra consulatului la Damasc – VIDEO – Stiripesurse.md

Preşedintele chinez “Xi Jinping (…) a fost printre primii care a transmis felicitări preşedintelui Putin şi noi le suntem recunoscători prietenilor noştri chinezi pentru acest sprijin”, i-a spus ministrul afacerilor externe rus omologului său, potrivit acestei surse. “Rezultatele alegerilor au confirmat încrederea profundă a poporului rus în liderul nostru şi în politicile interne şi externe în curs”, a adăugat Lavrov, potrivit RIA Novosti.

China doreşte “consolidarea cooperării strategice” cu Rusia

Şeful diplomaţiei ruse a sosit luni în China pentru o vizită oficială de două zile, cele două ţări căutând să-şi întărească relaţiile diplomatice, într-un moment în care Rusia îşi continuă ofensiva împotriva Ucrainei.

Beijingul şi Moscova şi-au intensificat cooperarea economică, iar contactele lor diplomatice din ultimii ani şi parteneriatul lor strategic nu a făcut decât să se întărească după declanşarea invaziei ruse în Ucraina.

China pledează pentru o reglementare politică pentru a pune capăt luptelor din Ucraina şi se prezintă ca fiind neutră în acest conflict. Însă, de doi ani, ea a devenit principalul partener economic al Rusiei.

Beijingul îndeamnă la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor statelor, inclusiv în Ucraina, însă nu a condamnat niciodată în mod public Moscova pentru operaţiunea sa militară declanşată în februarie 2022.

În acest sens, China este îndemnată cu regularitate de Occident să joace un rol mai activ în depăşirea ostilităţilor, folosind influenţa pe care o are asupra Rusiei.

China doreşte “consolidarea cooperării strategice” cu Rusia

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, care tocmai şi-a încheiat vizita în China, a atenţionat sâmbătă companiile chineze care vor ajuta Rusia în războiul ei împotriva Ucrainei, ameninţându-le cu “consecinţe importante”.

În martie 2023, preşedintele chinez Xi Jinping s-a deplasat la Moscova, reafirmând, alături de de Vladimir Putin, “o prietenie fără limite” între ţările lor, apropiate prin faptul că denunţă la unison ceea ce ele prezintă drept hegemonia occidentală pe scena internaţională.

Cei doi preşedinţi au avut de asemenea schimburi de opinii în marja forumului Noile Drumuri ale Mătăsii de la Beijing, în octombrie anul trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum a arătat prințesa Kate la finala de la Wimbledon. Este a doua apariție de la anunțul legat de boala sa

Cum a arătat prințesa Kate la finala de la Wimbledon. Este a doua apariție de la anunțul legat de boala sa Kate Middleton, Prințesa de...

Alec Baldwin le mulţumeşte susţinătorilor săi după anularea procesului pentru omor prin imprudenţă

Alec Baldwin le mulţumeşte susţinătorilor săi după anularea procesului pentru omor prin imprudenţă Actorul american Alec Baldwin le-a mulţumit celor care l-au susţinut după ce...

Postul TV Cartoon Network neagă zvonurile privind închiderea

Postul TV Cartoon Network neagă zvonurile privind închiderea Cartoon Network alungă zvonurile de închidere după un protest viral pe rețelele sociale, reafirmându-și angajamentul față de...

Actriţa Shannen Doherty, Brenda din serialul ‘Beverly Hills, 90210’, a murit la 53 de ani

Actriţa Shannen Doherty, Brenda din serialul 'Beverly Hills, 90210', a murit la 53 de ani Actriţa americană Shannen Doherty, cunoscută graţie rolului liceenei Brenda Walsh...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.