China efectuează un exerciţiu ‘cu muniţie reală’ în Strâmtoarea Taiwan

Publicat:

China anunţă sâmbătă un exerciţiu militar ”cu muniţie reală” în Strâmtoarea Taiwan, o iniţiativă înaintea unei eventuale vizite controversate a preşedintei Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi în Taiwan – manevre limitate ca suprafaţă şi care urmau să aibă loc în vecinătatea aprooată a coastei chineze, relatează AFP , scrie news.ro .

China consideră Taiwanul – o insulă cu 23 de milioane de locuitori – drept una dintre provinciile sale, pe care nu a reuşit însă să o reunifice cu teritoriul continental de la sfârşitul Războiului Civil Chinez (1949).


Citește și : Patru militanţi pro-democraţie din Hong Kong pledează vinovat la acuzaţia de subminare

Beijingul se opune oricărei iniţiative care oferă autorităţilor taiwaneze o legitimitate internaţională şi oricărui contact oficial între Taiwan şi alte ţări.

Oficiali americani vizitează în mod frecvent această insulă, însă China consideră o eventuală vizită a lui Nancy Pelosi – al treilea om în statul american – drept o provocare majoră.

În acest context, autorităţile chineze însărcinate cu siguranţa maritimă au anunţat un ”exerciţiu militar” – sâmbătă – în largul Insulei Pingtan, în provincia chineză Fujian (est), situată în dreptul Taiwanului.

”Tiruri cu muniţie reală vor fi efectuate (…) între orele (locale) 8.00 (3.00, ora României) şi 21.00 (16.00, ora României), iar orice intrare (în aceste ape) este interzisă”, se arată în acest comunicat emis joi şi dezvăluit vineri de presa chineză.

Pingtan este un teritoriu controlat de către Republica Populară Chineză şi este cel mai apropiat de Taiwan. Zona în care au loc aceste manevre sâmbătă se află la 120 de kilometri de coasta taiwaneză.

Nancy Pelosi nu este menţionată în acest comunicat.

Însă Beijingul ameninţă de câteva zile cu ”consecinţe”, în cazul în care Nancy Pelosi îşi pune în aplicare planul de a vizita insula.

”Cei care se joacă cu focul sfârşesc prin a se arde”, i-a transmis joi preşedintele chinez Xi Jinping omologului său american Joe Biden într-o convorbire la telefon pe tema Taiwanului.

Secretarul de Stat american Antony Blinken şi-a exprimat vineri speranţa ca Statele Unite şi China să ajungă la o gestionare ”judicioasă” a divergenţelor pe care le au cu privire la Taiwan.

Washingtonul nu întreţine relaţii diplomatice cu Taipeiul şi recunoaşte regimul comunist de la Beijing drept singurul reprezentant al Chinei.

Citește și : Noul ambasador al Statelor Unite NU are voie să intre în Nicaragua

 

Însă Statele Unite vând armamemt taieanului şi laudă regimul ”democratic” al insulei.

O eventuală viztă a lui Nancy Pelosi în Taiwan ar putea să aibă loc în zilele următoare.

Generalul Mark Milley, şeful Statului Major al armatei americane, a declarat presei că, dacă Nancy Pelosi cere ”o susţinere militară”, va face tot ceea este ”necesar pentru a asigura” o desfăşurare ”în deplină securitate” a vizitei preşedintei Camerei inferioare a Congresului american.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi tineri care au vandalizat sediile Guvernului şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, arestați pentru 20 de zile

Doi tineri care au vandalizat sediile Guvernului şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, arestați pentru 20 de zile Cei doi tineri care au vandalizat sediile...

O gunoiște neautorizată din Pănășești se transformă într-un parc verde

O gunoiște neautorizată din Pănășești se transformă într-un parc verde O gunoiște neautorizată din comuna Pănășești, raionul Strășeni, este în proces de transformare într-un parc...

Serbia și Croația iau în considerare reintroducerea recrutării și a serviciului militar obligatoriu

Serbia și Croația iau în considerare reintroducerea recrutării și a serviciului militar obligatoriu Începând din septembrie 2025, Serbia intenționează să reintroducă serviciul militar obligatoriu. Conform noului...

Avertizare meteo – SHS a emis cod galben de vânt puternic, valabil pe întreg teritoriul țării

Avertizare meteo - SHS a emis cod galben de vânt puternic, valabil pe întreg teritoriul țării Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.