China foloseşte inteligenţa artificială pentru a supraveghea acţiunile uigurilor

Publicat:

Autorităţile chineze folosesc un sistem de recunoaştere facială pentru a supraveghea acţiunile membrilor minorităţii musulmane uigure în întreaga ţară, dezvăluie cotidianul american The New York Times (NYT), relatează AFP, potrivit News.ro .

Tehnologia de recunoaştere facială – integrată în uriaşa reţea de camere de telesupraveghere în China – a fost programată exclusiv să caute uiguri şi să le înregistreze mişcările, a dezvăluit în weekend NYT.


Citește și : Parlamentul European a adoptat regulile de protecție a avertizorilor de integritate

Poliţia foloseşte astfel inteligenţa artificială (AI) pentru a-i ţinti pe uiguri în afara regiunii de origine, în extremul nord-vest al ţării, în Xinjiang, unde aproape un milion de uiguri şi alţi membri ai unor etnii chineze de limbă turcică sunt sau ar fi fost deţinuţi în tabere de reeducare, potrivit unui grup experţi ONU.

Uigurii sunt ţintiţi astfel şi supravegheaţi în oraşe ca Hangzhou şi Wenzhou. Potrivit NYT, un oraş din centrul chinei a scanat într-o singură lună 500.000 de feşe pentru a căuta rezidenţi uiguri.

Beijingul a anunţat în 2017 un plan prin care intenţionează să devină lider mondial în domeniul inteligenţei artificiale.

Comunitatea internaţională se teme că această tehnică a fost folosită în ultimii ani pentru a creşte supravegherea poliţienească, în urma unor violenţe interetnice.

Potrivit unor experţi citaţi de NYT, este vorba despre primul exemplu cunoscut de guvern care foloseşte inteligenţa artificială pentru a proceda la ”racial profiling” (”profilaj rasial”), o expersie anglo-saxonă care desemnează un tratament discriminatoriu din partea unei autorităţi, în acest caz a poliţiei, în funcţie de originea etnică, naţională sau religioasă.

În provincia Shaanxi (centru), autorităţile au ”lansat anul trecut achiziţionarea unui sistem de camere cu un sistem de recunoaştere facială care permite distingerea uigurilor de non-uiguri”, potrivit NYT.

Citește și : Un arhitect celebru spune că reconstrucția catedralei Notre-Dame ar putea dura zeci de ani

Contactat de ziarul american, Ministerul chinez al Securităţii Publice nu a dorit să comentee aceste informaţii.

Beijingul dă asigurări că măsurile de securitate din Xinjiang sunt necesare în vederea combaterii extremismului, dar că nu vizează vreun grup etnic anume.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/VIDEO// Incendiu la o tabără pentru copii din stânga Nistrului. Sute de persoane au fost evacuate

FOTO/VIDEO// Incendiu la o tabără pentru copii din stânga Nistrului. Sute de persoane au fost evacuate Incendiu la o tabără de copii din stânga Nistrului. Citește...

VIDEO// Furtuna a ajuns în nordul Moldovei. Satul Moșani este măturat de rafale

VIDEO// Furtuna a ajuns în nordul Moldovei. Satul Moșani este măturat de rafale O furtună puternică a măturat, în această după-amiază satul Moșani din raionul...

Absolvenții Academiei „Ștefan cel Mare” se alătură Poliției de Frontieră

Absolvenții Academiei „Ștefan cel Mare” se alătură Poliției de Frontieră Cei 14 absolvenți specializați în securitatea frontierei și-au primit, astăzi,  diplomele. Citește și: Atenție! Vin alte...

Agricultorii care au suferit pagube din cauza secetei, pot solicita Avizul de atestare a impedimentului de neexecutare a obligațiilor

Agricultorii care au suferit pagube din cauza secetei, pot solicita Avizul de atestare a impedimentului de neexecutare a obligațiilor Agricultorii care au suferit pagube din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.