X

China forţează ONU să amâne un vot privind Afganistanul

Un vot al Consiliului de Securitate al ONU privind Afganistanul, programat iniţial pentru luni şi ameninţat de un veto din partea Chinei, a fost amânat pentru marţi la 15:00 GMT, după două ore şi jumătate de negocieri dure cu uşile închise, au anunţat surse diplomatice, relatează AFP, potrivit agepres.

Rezoluţia în cauză se referă la reînnoirea pentru un an al mandatului Misiunii de asistenţă a ONU în Afganistan (MANUA).

Citeşte şi: Trump vorbeşte despre o vizită la Phenian: ‘Nu cred că suntem gata pentru asta’

De 15 zile, China ameninţă că va utiliza dreptul său de veto dacă textul rezoluţiei, elaborat de Germania şi Indonezia, nu include nicio menţiune despre vastul proiect economic chinez ”Noul Drum al Mătăsii”.

SUA, aflate în conflict comercial cu China, se opun acestei solicitări, considerând această menţiune fără legătură cu obiectul rezoluţiei. Washingtonul este sprijinit de o majoritate a Consiliului de Securitate. În martie, o dispută pe această temă s-a încheiat cu o simplă prelungire tehnică cu şase luni a mandatului MANUA, care se încheie marţi.

La sfârşitul săptămânii trecute, Germania şi Indonezia au finalizat textul rezoluţiei şi au cerut un vot pentru luni. Textul făcea o mică referire la ”eforturile de consolidare a cooperării economice regionale”.

China a ripostat imediat prin depunerea unui text rival, care nu conţinea nicio referire la proiectul faraonic chinez, dar care seamănă din nou cu o reînnoire tehnică a misiunii fără a-i prelungi mandatul.

Textul elaborat de Berlin şi Jakarta solicită misiunii ”să sprijine, în strânsă consultare şi coordonare cu guvernul afgan, organizarea viitoarelor alegeri afgane incluzive, credibile şi transparente, inclusiv alegerile prezidenţiale programate pentru 28 septembrie”. De asemenea, textul cere ”să se colaboreze îndeaproape” cu autorităţile afgane în ”ziua scrutinului şi ulterior pentru a-i ajuta să desfăşoare un proces transparent de anunţare a rezultatelor”.

Citeşte şi: Turcia, Rusia şi Iranul s-au angajat să menţină stabilitatea în Idleb

Potrivit unor diplomaţi, cele două texte concurente ar putea fi abandonate în favoarea unui al treilea, în curs de elaborare de către Germania şi Indonezia şi prezentat ca un proiect de compromis. Redus în raport cu textul iniţial, un al treilea text s-ar concentra pe mandatul misiunii, fără a menţiona ”Noul Drum al Mătăsii”.

Rămâne de văzut dacă Beijingul îşi va retrage ameninţarea cu veto şi va permite adoptarea unui text în care nu va fi menţionat ”Noul Drum al Mătăsii”, un vast proiect de infrastructuri rutiere, feroviare şi portuare în 100 de ţări din Asia, Africa şi America Latină.

Tags: AfganistanChinagermaniaindoneziaMisiunea de asistenţă a ONU în Afganistan (MANUA)Noul Drum al MătăsiiONU
Categorii: Știrile zilei