China şi Franţa doresc consolidarea cooperării în domenii precum aviaţia şi energia nucleară

Publicat:

China şi Franţa sunt pregătite să îşi consolideze cooperarea în domenii precum aviaţia şi energia nucleară, după ce preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său francez Emmanuel Macron au semnat marţi o serie de acorduri, în cadrul primei vizite a liderului de la Élysée în China, potrivit DPA.

Macron a fost de asemenea de acord să se alăture planului dezvoltat de Xi de a crea o reţea de comerţ şi infrastructură de mai multe miliarde de dolari prin Asia şi Europa şi să acţioneze împreună pentru a combate schimbările climatice şi terorismul, potrivit agerpres .


“Ne-ar plăcea să lucrăm în colaborare strânsă cu China”, a spus Macron de la Marea Casă a Poporului din Beijing, unde el şi Xi au semnat mai multe memorandumuri de înţelegere.

Citește și : Probleme mari pentru Apple în Franţa. Gigantul american este anchetat pentru ‘înşelăciune şi perimare programată’

“Istoric, Drumul Mătăsii era un drum al comunicării, al schimburilor. Era un drum care lega Asia de Europa. Ar trebui să relansăm cooperarea şi schimburile”, a adăugat liderul francez.

Xi a declarat că China şi Franţa “vor lucra împreună pentru a combate schimbările climatice, terorismul global şi alte provocări”.

Cei doi preşedinţi nu au anunţat valoarea acordurilor comerciale. Totuşi, Macron era hotărât să obţină acorduri care ar putea reduce deficitul comercial de 36 de miliarde de dolari pe care Franţa îl are în comerţul exterior cu China.

Ca parte a acordurilor, producătorul european de avioane Airbus va creşte producţia modelului său A320 de la uzina din Tianjin la şase avioane pe lună, de la patru avioane în prezent, a relatat Bloomberg News.

Grupul francez energetic Areva a semnat de asemenea un memorandum de înţelegere cu compania naţională nucleară din China pentru cooperarea în procesarea deşeurilor nucleare.

Cele două ţări vor avea de asemenea schimburi în dezvoltarea sustenabilă, investiţiile verzi şi inteligenţa artificială, au spus cei doi lideri.

Macron a început luni o vizită de trei zile în China cu o deplasare în capitala antică Xi’an, unde a vizitat Armata de Teracotă, sculpturile istorice din regiune, şi a susţinut un discurs.

El a făcut apel la Xi “să se angajeze în lupta împotriva schimbărilor climatice” şi “să arate lumii că noi, francezii şi chinezii, suntem capabili să facem din nou planeta măreaţă şi frumoasă”.

Macron a vizitat de asemenea Oraşul Interzis din Beijing alături de soţia sa, Brigitte Macron, şi s-a întâlnit cu afacerişti şi oficiali chinezi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/VIDEO// Incendiu la o tabără pentru copii din stânga Nistrului. Sute de persoane au fost evacuate

FOTO/VIDEO// Incendiu la o tabără pentru copii din stânga Nistrului. Sute de persoane au fost evacuate Incendiu la o tabără de copii din stânga Nistrului. Citește...

VIDEO// Furtuna a ajuns în nordul Moldovei. Satul Moșani este măturat de rafale

VIDEO// Furtuna a ajuns în nordul Moldovei. Satul Moșani este măturat de rafale O furtună puternică a măturat, în această după-amiază satul Moșani din raionul...

Absolvenții Academiei „Ștefan cel Mare” se alătură Poliției de Frontieră

Absolvenții Academiei „Ștefan cel Mare” se alătură Poliției de Frontieră Cei 14 absolvenți specializați în securitatea frontierei și-au primit, astăzi,  diplomele. Citește și: Atenție! Vin alte...

Agricultorii care au suferit pagube din cauza secetei, pot solicita Avizul de atestare a impedimentului de neexecutare a obligațiilor

Agricultorii care au suferit pagube din cauza secetei, pot solicita Avizul de atestare a impedimentului de neexecutare a obligațiilor Agricultorii care au suferit pagube din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.