X

China îşi demite un înalt oficial desemnat cu afacerile din Hong Kong şi Macao

China l-a demis din funcţie pe directorul Biroului de Afaceri din Hong Kong şi Macao, unul dintre oficialii cu cea mai înaltă poziţie destituiţi în urma valului de proteste izbucnit în iunie în fosta colonie britanică, relatează AFP, potrivit agerpres.

Funcţionarul respectiv, Zhang Xiaoming, în vârstă de 56 de ani, a fost retrogradat în postul de director adjunct, a anunţat guvernul chinez într-un comunicat.

Citește și : NASA caută astronauţi pentru misiuni programate în următorul deceniu

El a fost înlocuit de Xia Baolong, de 67 de ani, un vicepreşedinte al Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez (CCPPC), o cameră legislativă însărcinată cu consilierea regimului comunist.

Motivul remanierii nu este cunoscut deocamdată.

Biroul de Afaceri din Hong Kong şi Macao are rang de minister şi face parte din guvern. Este instituţia însărcinată cu chestiunile legate de cele două teritorii chineze semiautonome.

Hong Kong este din iunie 2019 scena unei crize politice fără precedent de după retrocedarea sa Chinei de către Marea Britanie în 1997. Tensiunile s-au redus totuşi semnificativ în ultimele săptămâni.

Mişcarea de contestare era manifestarea respingerii de către o mare parte a opiniei publice din Hong Kong a unui proiect de lege care ar fi urmat să permită autorizarea extrădărilor spre China continentală.

Citește și : Peste 100.000 de persoane aşteptate pe un stadion din India pentru vizita lui Trump

Proiectul de lege a fost apoi abandonat. Însă protestatarii şi-au extins revendicările şi cer reforme democratice, denunţând în acelaşi timp presupusele ingerinţe ale Beijingului în Hong Kong.

Nu este pentru prima dată când guvernul central anunţă o remaniere de funcţionari în legătură cu acest teritoriu.

Beijingul l-a înlocuit deja la începutul lui ianuarie pe reprezentantul său în acest teritoriu semiautonom. La numirea sa ca director al Biroului de Legătură, Luo Huining şi-a exprimat speranţa că Hong Kong va reveni “pe drumul cel bun”.

Tags: Biroul de Afaceri din Hong Kong şi MacaoChinahong kongMacaoXia BaolongZhang Xiaoming
Categorii: Știrile zilei