StiripesurseȘtirile zileiChina, Japonia şi Coreea de Sud au convenit să promoveze dialogul...

China, Japonia şi Coreea de Sud au convenit să promoveze dialogul dintre Coreea de Nord şi SUA

Publicat:

China, Japonia şi Coreea de Sud au convenit să coopereze pentru a promova dialogul dintre Statele Unite şi Coreea de Nord, a declarat marţi, la Chengdu, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, în urma unui summit între cele trei ţări, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Coreea de Nord a stabilit un termen limită pentru sfârşitul acestui an pentru ca Statele Unite Statele să schimbe ceea ce Phenianul consideră o politică de ostilitate, pe fondul impasului în care se află eforturile de a progresa în ce priveşte promisiunea celor două state de a pune capăt programului nuclear nord-coreean şi de a institui o pace durabilă, aminteşte Reuters.

Citește și : Israelul se opune acordului turco-libian asupra frontierei maritime

Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele SUA Donald Trump s-au întâlnit de trei ori din iunie 2018, dar nu s-a înregistrat niciun progres substanţial în ce priveşte dialogul, în timp ce Phenianul a cerut să fie ridicate mai întâi sancţiunile internaţionale dure impuse Coreei de Nord.

În urma unei întâlniri în oraşul Chengdu (Sichuan, sud-vestul Chinei) cu premierii chinez Li Keqiang şi japonez Shinzo Abe, preşedintele sud-coreean Moon a declarat că cele trei ţări au convenit asupra necesităţii unei comunicări strânse.


”Coreea de Sud, China şi Japonia au fost de acord să continue o comunicare şi cooperare strânse având ca scop denuclearizarea şi o pace de durată în Peninsula Coreeană”, a declarat Moon în cadrul unei conferinţe de presă comune.

”Am împărtăşit părerea conform căreia pacea în Peninsula Coreeană este în interesul comun al celor trei ţări şi am decis să lucrăm împreună pentru a asigura că denuclearizarea şi pacea continuă printr-un prompt dialog Coreea de Nord-SUA”, a adăugat el.

Citeşte şi:  Rusia invită țările NATO la Jocurile Militare Internaționale

Premierul chinez a menţionat că participanţii la summit au reafirmat nevoia de a căuta o soluţie la problema Coreei de Nord prin dialog şi de a coopera în acest sens.

Citește și : Pedepse cu închisoarea fără precedent pentru doi pedofili din Portugalia

China este cel mai important susţinător economic şi diplomatic al Coreei de Nord, deşi şi-a exprimat preocuparea în legătură cu testele cu rachete şi nucleare efectuate în mod repetat de Phenian, menţionează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Procuratura olandeză investighează 49 de decese care ar avea legătură cu o farmacie online ilegală

Autoritățile olandeze investighează cel puțin 49 de decese care ar putea avea legătură cu Funcaps.nl, un magazin online ilegal, ai cărui administratori sunt acuzați...

Surorile Kessler au murit. Cele două artiste gemene au ales să moară prin ‘eutanasie asistată’

Duetul emblematic din showbiz-ul anilor 60, gemenele Kessler, au murit la vârsta de 89 de ani, la doar un an după ce juraseră că...

Un singur obiect vă poate salva bagajele pierdute la aeroport

Dacă v-ați pierdut vreodată bagajul, știți cât de stresant poate fi. Adăugarea unui singur obiect în valiză vă poate ajuta să îl recuperați rapid...

Un ministru israelian promite să blocheze orice demers legat de formarea unui stat palestinian

Bezalel Smotrich, ministrul israelian de Finanțe afirmă că nu va permite implementarea niciunui plan care ar putea conduce la formarea unui stat palestinian, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.