China nu-l felicită pe Joe Biden, dar ‘a luat notă’ că acesta a câştigat alegerile din SUA

China nu l-a felicitat încă pe Joe Biden pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din SUA, remarcă AFP, potrivit agerpres. Beijingul a explicat luni că încă nu se cunoaşte rezultatul definitiv al scrutinului din 3 noiembrie.

‘Am luat notă că dl. Biden a fost declarat câştigătorul alegerilor. După câte ştim, rezultatul alegerilor va fi determinat de legile şi procedurile în vigoare în Statele Unite’, a declarat presei Wang Wenbin, purtător de cuvânt al ministerului de externe chinez.

Citeşte şi: ATAC jihadist în apropiere de Bagdad: 11 oameni au fost ucişi!

În timp ce Biden a primit încă de sâmbătă mesaje de felicitare din întreaga lume, China, Rusia, Mexicul şi Brazilia s-au abţinut de la astfel de poziţii.

În 2016, când în SUA a fost ales Donald Trump, preşedintele chinez Xi Jinping l-a felicitat chiar a doua zi după scrutin.

Citeşte şi: Arabia Saudită îl felicită pe Biden pentru câştigarea alegerilor americane

Înfrângerea lui Trump ar putea fi considerată liniştitoare pentru China, apreciază AFP. Beijingul a avut de suferit din cauza conflictului comercial bilateral declanşat de liderul republican de la Casa Albă. Unii experţi apreciază însă că Biden, preşedintele ales al SUA, ar putea face presiuni mai puternice pentru respectarea drepturilor omului.

Întrebat despre acest punct de vedere, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze a avertizat că ţara sa este în continuare hotărâtă să îşi apere ‘suveranitatea, securitatea şi dezvoltarea’. ‘Sperăm că viitoarea administraţie americană va da dovadă că doreşte concilierea’, a adăugat el. 

Tags: alegeriBeijingCasa AlbaChinaDonald TrumpJoe BidenSUAWang WenbinXi Jinping
Categorii: Știrile zilei