China, o putere spaţială, va construi baze la sol în Antarctica pentru a sprijini reţelele sale de sateliţi

Publicat:

China, cea de-a treia ţară a lumii care a trimis un om în spaţiu după fosta Uniune Sovietică şi Statele Unite, va construi staţii la sol în Antarctica pentru a sprijini reţelele sale de sateliţi specializaţi în monitorizarea oceanelor, a anunţat joi presa de stat chineză, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Reţeaua globală de staţii la sol ale Chinei, concepute pentru a sprijini numărul său tot mai mare de sateliţi, precum şi ambiţiile sale care privesc cucerirea spaţiului îndepărtat au generat îngrijorări în unele ţări, care se tem că astfel de dispozitive ar putea fi utilizate pentru acţiuni de spionaj, o sugestie respinsă însă de autorităţile chineze.


Citește și : Lavrov susţine că Occidentul intenţionează să transforme Republica Moldova în ‘următoarea Ucraină’

În 2020, agenţia spaţială a Suediei, care a furnizat baze la sol ce au ajutat zborurile unor vehicule spaţiale chineze şi au transmis date, a refuzat să îşi reînnoiască contractele cu China sau să accepte noi colaborări cu companii chineze din cauza “unor schimbări geopolitice”.

China Aerospace Science and Technology Group va construi viitoarele staţii la baza de cercetare Zhongshan, una dintre cele două baze de cercetare permanente pe care China le deţine în Antarctica, după ce a câştigat o licitaţie specializată la care a participat cu o ofertă de 43,9 milioane de yuani (6,5 milioane de dolari), a anunţat China Space News.

Nu au fost oferite deocamdată detalii tehnice despre acest proiect, însă China Space News a publicat două ilustraţii însoţitoare, ce prezintă patru baze la sol în situl Zhongshan, situat în Golful Prydz din estul Antarcticii, în partea sudică a Oceanului Indian.

Proiectul face parte dintr-o serie mai largă de iniţiative concepute pentru a dezvolta economia marină a Chinei şi pentru a transforma China într-o putere maritimă, precizează acelaşi site de ştiri chinez.

O altă bază la sol chineză, construită în Patagonia argentiniană, a stârnit îngrijorări legate de obiectivele sale, în pofida asigurărilor date de către China, care a spus că scopul acelei staţii constă în observarea paşnică a spaţiului şi monitorizarea misiunilor desfăşurate de vehicule spaţiale.

Citește și : Tancurile Ucrainei nu vor face ‘mare brânză’ în absența avioanelor militare moderne

Anul trecut, ancorarea unei nave militare chineze cu rol de observare, despre care analiştii în domeniu afirmă că ar monitoriza lansările de sateliţi, rachete şi proiectile, în portul srilankez Hambantota, construit de chinezi, a stârnit proteste ample din partea vecinului său India legate de potenţiale acţiuni de spionaj.

În octombrie 2022, China a lansat ultimul dintre cele trei module ale staţiei sale spaţiale, devenită cel de-al doilea laborator locuit permanent pe orbita joasă a Pământului după Staţia Spaţială Internaţională (ISS), un proiect condus de NASA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Horoscop 28 septembrie 2024

Horoscop 28 septembrie 2024 Astrologii prevăd o zi tensionată pentru mai multe zodii, în special în plan personal. Iar dacă unii au probleme în cuplu...

Un colier din 500 de diamante, care ar avea legătură cu Marie Antoinette, scos la licitaţie

Un colier din 500 de diamante, care ar avea legătură cu Marie Antoinette, scos la licitaţie Un colier antic compus din 500 de diamante, dintre...

Parisul a îndepărtat inelele olimpice de pe Turnul Eiffel

Parisul a îndepărtat inelele olimpice de pe Turnul Eiffel Inelele olimpice instalate pe Turnul Eiffel în luna iunie, pentru a sărbători Jocurile Olimpice, au fost...

Marea Britanie îi interzice supermodelului Naomi Campbell să mai fie administrator al unei organizaţii caritabile timp de cinci ani

Marea Britanie îi interzice supermodelului Naomi Campbell să mai fie administrator al unei organizaţii caritabile timp de cinci ani Marea Britanie i-a interzis supermodelului Naomi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.