X

China permite, pentru prima dată în istorie, importurile de orez din SUA

China a autorizat vineri, pentru prima dată în istorie, importurile de orez din SUA, o decizie care, potrivit analiştilor, este un semn de îmbunătăţire a relaţiilor dintre primele două economii ale lumii, după un an marcat de tensiuni şi tarife vamale reciproce, informează Reuters, potrivit agerpres.

În plus, autorizaţia emisă vineri de administraţia vamală chineză vine înaintea discuţiilor destinate reducerii tensiunilor comerciale, care ar urma să aibă loc în luna ianuarie, după ce preşedinţii Donald Trump şi Xi Jinping au convenit un moratoriu cu privire la tarifele vamale mai mari, care ar fi afectat schimburi comerciale în valoare de sute de miliarde de dolari.

Citește și : Trump consideră că democrații sunt responsabili pentru „shutdown”-ul din SUA

Deocamdată, nu este clar cât de mult orez va cumpăra China din SUA, în condiţiile în care aceasta importă orez în principal din Asia. Însă, decizia autorităţilor chineze vine după mai mulţi ani de discuţii cu privire la acest subiect, precum şi după declaraţiile recente ale ministrului chinez al Comerţului, potrivit căruia Beijingul va da dovadă de deschidere în relaţiile comerciale cu SUA.

“Permisiunea de a importa orez din SUA sugerează îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi China”, a declarat Cherry Zhang, analist la firma de consultanţă JCI.

De asemenea, mai mulţi oficiali de la un centru de reflexie afiliat Guvernului chinez au subliniat că preţul orezului din SUA nu este competitiv, comparativ cu orezul importat din Asia de Sud, iar decizia de a permite importurile din SUA trebuie interpretată ca un gest de bunăvoinţă al Beijingului.

Citește și : Secretarul general al NATO va efectua o vizită ofială în Georgia în martie 2019

China şi-a deschis piaţa orezului în 2001, când a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului, însă, până acum, lipsa unor protocoale fitosanitare între China şi SUA a făcut, practic, imposibil importul de orez din State. Cu toate acestea, în luna iulie a acestui an, China a introdus tarife vamale suplimentare de 25% pentru orezul din SUA, chiar dacă la acea dată importurile de orez din State nici măcar nu erau autorizate.

Tags: asiaChinaDonald TrumporezOrganizatia Mondiala a ComertuluiSUAXi Jinping
Categorii: Știrile zilei