X

China: Premierul Li Keqiang cere o investigație în cadrul industriei de vaccinuri

Autoritățile din China au început o investigație în cadrul industriei de vaccinuri, la cererea premierului Li Keqiang, în urma scandalului creat de problemele unui vaccin antirabic, relatează BBC, potrivit mediafax.

Săptămâna trecută, autoritățile au descoperit probleme în cadrul companiei farmaceutice Changsheng Biotechnology Co din China. Compania a falsificat datele de producție a vaccinului, din cauză că acesta nu era sigur pentru utilizare.

Citește și : Trump spune că ‘nu a cedat nimic’ la întâlnirea cu Putin

Producția vaccinului a fost întreruptă și vaccinurile antirabice au fost scoase de pe piață. De asemenea, compania a primit o amendă în valoare de 510.000 de dolari.

Conform autorităților, nicio persoană nu a fost momentan afectată de vaccin, dar situația a creat un scandal printre cetățenii chinezi.

Duminică, premierul a cerut măsuri severe împotriva celor care au fost implicați în falsificarea datelor, menționând că incidentul „a trecut peste limita morală”.

Citește și : Cipru: O emisară a ONU evaluează posibilitatea reluării negocierilor privind reunificarea insulei

„Vom pedepsi drastic infractorii care au pus în pericol viața cetățenilor”, a declarat prim-ministrul.

Tags: antirabicChinaLi Keqiangvaccinuri
Categorii: Știrile zilei