X

China propune Filipinelor o soluţie de compromis pentru stingerea disputei teritoriale

Preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, a declarat că omologul său chinez, Xi Jinping, i-a propus exploatarea în comun a rezervelor de gaz din Marea Chinei de Sud cu obiectivul de a pune capăt disputei avute de ambele state cu privire la această regiune, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Ei vor să exploreze. Dacă există ceva, ei spun că vor fi suficient de amabili să ne dea 60%, iar pentru ei doar 40%. Aceasta este promisiunea lui Xi”, a arătat Duterte, conform celor transmise miercuri de administraţia prezidenţială.

Vezi şi: Reglare de conturi! Un român şi iubita acestuia, ASASINAŢI în plină stradă! (VIDEO)

Preşedintele filipinez a spus că Xi i-a cerut în cadrul vizitei sale la Beijing, în august, să ignore verdictul Curţii de Arbitraj de la Haga, care în 2016 a atribuit Filipinelor atolul Scarborough şi parte din insulele Spratly.

“Renunţă la plângere”, a solicitat Xi, după cum şi-a amintit Duterte.

Decizia Curţii de la Haga, pe care Beijingul nu o recunoaşte, dă naştere unui precedent care practic invalidează pretenţia Chinei asupra aproape întregii Mări a Chinei de Sud, în opoziţie cu interesele Vietnamului, Malaeziei, Bruneiului şi Taiwanului.

Tensiunea s-a intensificat în ultimii ani în această zonă strategică pentru rutele comerciale între Asia de Est şi Oceanul Indian şi bogată în resurse naturale, inclusiv pescuit, gaz şi petrol.

Citeşte şi: 9/11. Osama Ben Laden, ‘micul terorist din Afganistan’ care a îngenuncheat America

Ţările implicate acuză “gigantul asiatic” de militarizare a zonei pentru a-şi întări poziţia prin construcţia de insule artificiale, baze şi piste de aterizare.

De la preluarea puterii în iunie 2016, preşedintele filipinez a lăsat în urmă politica de confruntare cu China dusă de predecesorul său, Benigno Aquino, pentru a stimula apropierea de Beijing, ceea ce i-a adus importante acorduri de cooperare în investiţii, comerţ şi ajutor pentru dezvoltare.

Tags: atolul ScarboroughBeijingChinafilipinegazeinsulele SpratlyMarea Chinei de SudpescuitpetrolRodrigo DuterteXi Jinping
Categorii: Știrile zilei