X

China raportează noi cazuri de coronavirus ‘importate’ şi o creştere a celor locale

Noile cazuri de coronavirus au scăzut luni în China la 11, dintre care patru provenite din exterior, faţă de 12 cazuri de contagiere înregistrate duminică şi 16, sâmbătă, informează marţi Comisia Naţională de Sănătate citată de EFE, potrivit agerpres.

Continuă astfel tendinţa descrescătoare a noilor cazuri “importate”, după ce săptămâna trecută s-a înregistrat o creştere semnificativă determinată de conaţionalii chinezi întorşi din Rusia.

Citeşte şi: Trump îl cheamă la Casa Albă pe guvernatorul statului New York

În total, sâmbătă au fost raportate 7 noi cazuri la nivel local şi 9 importate, duminică 4 locale şi 8 importate, iar luni cifra a fost de 7 şi respectiv 4 cazuri.

Şase dintre cele şapte noi cazuri s-au înregistrat în provincia Heilongjiang (nord), la frontiera cu Rusia, unde anterior se detectase o creştere a contagierilor provenite din exterior. Celălalt caz s-a înregistrat în provincia Canton (sud).

Nu s-a înregistrat niciun nou deces şi au fost raportate trei noi cazuri suspecte, două importate şi unul la Heilongjiang.

Numărul cazurilor totale provenite din exterior se cifrează la 811, dintre care 44 în stare gravă.

Citeşte şi: Apărarea antiaeriană siriană A DOBORÂT mai multe racheta israeliene

În focarul pandemiei din provincia Hubei nu s-au raportat noi contagieri, iar 3 pacienţi au fost externaţi în capitala acestei provincii, Wuhan.

Numărul infectărilor “active” în întreaga ţară a ajuns la 1.003, 82 dintre ei în stare gravă, dintr-un total de 82.758 de cazuri înregistrate de la începerea epidemiei, dintre care 77.123 de persoane au fost declarate vindecate, iar 4.632 au decedat.

Tags: ChinaComisia Naţională de Sănătatecoronavirusprovincia Cantonprovincia Heilongjiangprovincia HubeiWuhan
Categorii: Știrile zilei