China se joacă de-a războiul în apele din apropierea Taiwanului

Publicat:

Armata chineză desfăşoară exerciţii în această săptămână în apele din apropierea Taiwanului, a anunţat agenţia de securitate maritimă a Chinei, la câteva zile după ce Beijingul a reiterat că este gata să lupte dacă va exista o acţiune spre independenţă din partea insulei autoguvernate, relatează luni Reuters, potrivit agerpres.

Agenţia nu a precizat când vor fi organizate exerciţiile sau ce tip de forţe ar fi implicate, dar a închis accesul într-o zonă din largul coastelor provinciilor Guangdong şi Fujian, situate la vest de Taiwan, de la ora 6:00 luni (22:00 GMT duminică) până la 18:00 vineri (10:00 GMT), din cauza activităţii militare.


Citeşte şi: Atac armat în California (VIDEO): Cel puţin trei oameni au fost ucişi!

Ea a anunţat de asemenea că o zonă din largul coastei provinciei Zhejiang, la nord-est de Taiwan, este închisă din cauza exerciţiilor militare până joi seară.

China susţine că Taiwanul autoguvernat şi democratic este o provincie rebelă a sa şi nu a renunţat niciodată la folosirea forţei pentru a o aduce sub controlul Beijingului, aminteşte Reuters.

În ultimii ani, China şi-a intensificat exerciţiile militare în jurul Taiwanului, inclusiv zboruri regulate a ceea ce Beijingul numeşte drept exerciţii de “încercuire a insulei” şi trimiterea navelor de război în apele înconjurătoare.

Taiwanul monitorizează atent situaţia din strâmtoare pentru a asigura siguranţa şi stabilitatea regională, a declarat ministerul său al apărării.

“Armata naţională continuă întărirea capacităţilor sale cheie şi este încrezătoare şi capabilă să apere securitatea naţiunii”, potrivit unui comunicat.

Citeşte şi: Un alt oficial pleacă din administraţia lui Trump: Şeful serviciilor de informaţii renunţă la funcţie!

Insula a desfăşurat propriile exerciţii militare anuale în mai, promiţând să se apere împotriva ameninţării crescânde a Chinei.

China a reiterat săptămâna trecută că este gata să meargă la război împotriva celor care au încercat să despartă Taiwanul de ţară, acuzând Statele Unite de subminarea stabilităţii globale şi denunţând vânzările lor de arme către insulă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Putin i-a scos pe talibani de pe lista organizaţiilor interzise. Mai mult, îi consideră ‘un aliat în combaterea terorismului’

Putin i-a scos pe talibani de pe lista organizaţiilor interzise. Mai mult, îi consideră 'un aliat în combaterea terorismului' Ministerul rus de Externe a anunţat...

Ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naționale a Vinului, ediția a XXIII-a. Aproape 100 de vinificatori vor fi prezenți sub sloganul „Vinul nostru uimitor...

Ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naționale a Vinului, ediția a XXIII-a. Aproape 100 de vinificatori vor fi prezenți sub sloganul „Vinul nostru uimitor...

De luni, alegătorii pot solicita votarea cu urna mobilă

De luni, alegătorii pot solicita votarea cu urna mobilă Persoanele care din motive de sănătate sau din alte motive temeinice nu pot veni în localul...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.