X

China şi Turcia cer intensificarea eforturilor diplomatice în sensul opririi conflictului militar din Ucraina

China şi Turcia au pledat, marţi, pentru intensificarea eforturilor diplomatice în sensul opririi conflictului militar dintre Rusia şi Ucraina, care riscă să se extindă, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, criticând abordarea Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene , informează mediafax.

Ministrul chinez de Externe, Wang Wi, l-a sunat, marţi, pe omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba. Oficialul chinez s-a declarat “extrem de preocupat” de pierderile civile din Ucraina şi a reafirmat susţinerea pentru suveranitatea ţării. “Ucraina este dispusă să intensifice comunicaţiile cu Beijingul şi aşteaptă implicarea Chinei în obţinerea unui armistiţiu”, a transmis Ministerul chinez de Externe, potrivit cotidianului italian Il Sole 24 Ore.

Citește și:  Kremlinul îl somează pe Zelenski: ‘Depuneţi armele şi nu vor mai fi victime!’

“Aşteptăm medierea părţii chineze”, a afirmat Dmytro Kuleba, ministrul de Externe de la Kiev.

Ulterior, Wang Yi a vorbit cu ministrul britanic de Externe, Lizz Truss, cu Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Josep Borrell Fontelles, şi cu Emmanuel Bonne, consilierul pentru Afaceri Externe al preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron. Wang Yi a pledat pentru respectarea suveranităţii naţiunilor, dar şi pentru măsuri de garantare a securităţii tuturor ţărilor, inclusiv a Rusiei, potrivit postului public chinez CCTV.

Şi Turcia a intensificat apelurile de încetare a confruntărilor militare între Rusia şi Ucraina. Ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, s-a sunat pe omologul său rus, Serghei Şoigu, pentru a-i cere un acord de oprire a operaţiunilor militare în Ucraina.

Citește și : Volodimir Zelenski: Atacurile de la Harkov sunt TERORISM de STAT!

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a criticat abordarea Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene, acuzându-le că “discută despre această criză şi atât”.

Tags: ChinaDmytro KulebaRecep Tayyip ErdoganturciaucrainaWang Wi
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina