China sprijină demersul legislativ al Hong Kongului de interzicere a măștilor în timpul protestelor

Publicat:

China a estimat vineri ca fiind “extrem de necesară” interzicerea purtării de măşti în timpul protestelor, decisă în aceeaşi zi de Hong Kong, afirmând că “haosul” care domneşte pe insulă “nu poate continua la infinit”, informează AFP, potrivit agerpres.

“Este timpul să se pună capăt violenţelor prin adoptarea unei atitudini clare şi a unor măsuri mai eficiente”, a declarat un purtător de cuvânt oficial chinez, Yang Guang. “Haosul actual din Hong Kong nu poate continua la infinit”, a spus el.


Citește și : Putin: Interesele Washingtonului în Asia au servit drept motiv pentru retragerea SUA din INF

Şefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a anunţat vineri adoptarea unei ordonanţe de urgenţă ce prevede interzicerea purtării măştilor la protestele ”ilegale” şi ”neautorizate”, pe fondul manifestaţiilor începute în urmă cu patru luni în fosta colonie britanică.

Măsura, care va intra în vigoare vineri la miezul nopţii (16:00 GMT), prevede că protestatarii vor fi pasibili de 1 an de închisoare şi o amendă de până la 25.000 de dolari hong-konghezi (3.200 dolari americani) dacă nu respectă noile reguli.

Metropola Hong Kong traversează cea mai gravă criză a sa după revenirea la China în 1997, cu acţiuni cvasicotidiene pentru a denunţa limitarea libertăţilor şi amestecul masiv al Beijingului în afacerile interne ale fostei concesiuni britanice sau pentru a cere o serie de reforme democratice.

Nici guvernul central de la Beijing, nici executivul local nu au reuşit să calmeze mişcarea de contestare, care a dus la confruntări tot mai violente între forţele de ordine şi manifestanţii radicali.

Citește și : Organizaţia Internaţională a Muncii cere eliberarea unor angajatori şi sindicalişti închişi în Venezuela

Pentru a nu fi identificaţi şi a evita viitoare procese judiciare, manifestanţii purtau majoritatea măşti, iar pentru a se proteja de gazele lacrimogene utilizate de poliţie sunt dotaţi cu ochelari de protecţie şi măşti de gaze.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public Primăria Municipiului Chișinău informează că în zilele de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.