X

China va închide gradual toate pieţele unde se comercializează păsări vii

China va închide gradual toate pieţele unde se vând păsări vii, pentru a reduce riscurile pentru sănătatea publică în urma răspândirii noului coronavirus, a anunţat vineri presa oficială de la Beijing, citată de agenţia EFE, scrie agerpres.

Vor fi impuse ”restricţii comerţului şi sacrificării păsărilor vii”, a declarat Chen Xu, şeful Administraţiei Statale pentru Reglementarea Pieţei, fără a da însă alte detalii. Dar el a adăugat că guvernul chinez va lua măsuri dure de asemenea împotriva comerţului ilegal cu animale sălbatice şi împotriva consumului cărnii acestora.

Citește și : Beijingul A OPRIT contagiunea și ridică majoritatea restricțiilor

Autorităţile chineze se concentrează în prezent asupra monitorizării siguranţei sanitare a alimentelor comercializate în cele circa 44.000 de pieţe de produse proaspete, cum a fost cea din Wuhan, considerată a fi la originea pandemiei de COVID-19, sau piaţa Xinfadi din capitala Beijing, de unde pare să fi pornit recent un nou focar de COVID-19, care între timp a fost pus sub control.

Tags: BeijingChen XuChinacoronaviruscovid-19Xinfadi
Categorii: Știrile zilei