China va sprijini ‘reconstrucția’ și ‘dezvoltarea’ Afganistanului sub conducerea talibanilor

Publicat:

China a declarat într-un nou document de poziție că va sprijini “reconstrucția afgană” și “dezvoltarea politică” a țării și va depune mai multe eforturi pentru a promova comerțul bilateral și cooperarea investițională, scrie 20 MINUTOS, potrivit RADOR.

De asemenea, Beijingul dorește ca liderii de la Kabul să se alăture proiectului chinez Noul Drum al Mătăsii al Chinei pentru a transforma Afganistanul dintr-o “țară fără ieșire la mare într-una legată pe uscat”, potrivit documentului publicat de Ministerul de Externe chinez.


“De la retragerea trupelor americane și de la preluarea puterii de către talibani în 2021, China a ajutat activ Afganistanul. Aceasta include oferirea de asistență umanitară sau participarea la consultări pentru promovarea unei soluții politice la problema afgană”, indică textul.

Beijingul asigură că “nu se va amesteca în afacerile interne afgane” și că “respectă independența, suveranitatea și integritatea teritorială afgană”, dar își arată sprijinul pentru un guvern “moderat și prudent” în Afganistan.

“Sperăm că țara poate construi o structură politică deschisă și incluzivă”, se spune în text, care solicită și “schimburi prietenoase cu toate țările, în special cu cele vecine”. “Sperăm că guvernul interimar taliban poate proteja drepturile și interesele de bază ale tuturor afganilor, inclusiv ale femeilor, copiilor și grupurilor etnice”, a adăugat acesta.

Totodată, documentul menționează Washingtonul, pe care îl îndeamnă să “îşi îndeplinească promisiunile și responsabilitățile”: “SUA trebuie să învețe o lecție din ceea ce s-a întâmplat în Afganistan. Trebuie să contribuie la atenuarea situației umanitare și a provocărilor cu care se confruntă țara și să ridice sancțiunile pe care le-a impus”, indică textul.

Documentul chinez solicită şi găsirea de soluții pentru criza refugiaților afgani și lupta țării împotriva narcoticelor.

Potrivit experților chinezi citați de ziarul “China Daily”, poziția chineză este de a cere comunității internaționale să acorde “atenție” și “să sporească asistența țării, deoarece aceasta se află încă într-o situație dificilă, astfel încât ordinea să poată reveni”.

Afganistanul este cufundat într-o criză economică exacerbată de venirea la putere a talibanilor în august 2021, fapt care a dus la înghețarea fondurilor pentru reconstrucția țării.

De când talibanii au ajuns la putere, Afganistanul a suferit un regres generalizat în domeniul drepturilor omului, marcate de o serie constantă de restricții împotriva femeilor și de intimidarea sistematică a activiștilor și jurnaliştilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.