X

China vrea cooperare după ce SUA au clasificat-o drept concurent

Cooperarea dintre China şi Statele Unite va aduce câştiguri pentru ambele părţi, dar confruntarea va conduce la pierderi reciproce, a declarat marţi China, după ce Statele Unite au clasificat-o drept un concurent ce caută să conteste puterea Americii, relatează Reuters, potrivit agerpres.

China speră că Statele Unite îşi vor abandona această mentalitate şi vor căuta un teren comun în timp ce vor respecta diferenţele, a adăugat ambasada chineză în Statele Unite pe site-ul său.

Citeşte şi: Şaptezeci şi şapte de persoane, la spital în urma deraierii unui tren; mai multe persoane au murit

“Pe baza respectului reciproc, China doreşte să existe în pace cu alte ţări, inclusiv Statele Unite. Dar SUA ar trebui să se adapteze şi să accepte dezvoltarea Chinei”, notează ambasada.

Luni, într-o nouă strategie de securitate naţionala bazată pe viziunea preşedintelui american Donald Trump “America First” (“America pe primul loc”), China este clasificată împreună cu Rusia drept concurenţi ce caută să erodeze securitatea şi prosperitatea Statelor Unite.

Desemnarea Chinei şi Rusiei ca “puteri revizioniste” intervine de asemenea în ciuda încercărilor proprii ale lui Trump de a construi relaţii puternice cu preşedintele chinez Xi Jinping în condiţiile în care cele două părţi încearcă să oprească programele nuclear şi de rachete ale Coreei de Nord.

Potrivit unui înalt oficial din administraţia SUA, Rusia şi China au încercat să modifice statu quo-ul global – Rusia în Europa cu incursiunile sale militare în Ucraina şi Georgia, şi China în Asia prin agresiunea ei în Marea Chinei de Sud. Rusia respinge acuzaţiile că s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din SUA în 2016.

Citeşte şi: Teheranul este SUFOCAT de poluare. Şcolile au rămas închise

China declară că extinderea în insulele din Marea Chinei de Sud este doar în scopuri paşnice.

Administraţia Statelor Unite a avertizat de asemenea că furtul proprietăţii intelectuale de către China este o problemă de securitate naţională.

Tags: America FirstChinaDonald TrumpSUA
Categorii: Știrile zilei