China vrea să determine companiile să renunțe la cultura muncii în exces, cunoscută drept ‘996’

Publicat:

China vrea să determine companiile să renunțe la cultura muncii în exces, cunoscută drept „996”, adică munca de la 9 dimineaîa la 9 seara, 6 zile pe săptămână, care se practică mai ales în companiile de tehnologie, în startup-uri și în alte afaceri private, scrie CNN, informează mediafax.

“În ultima perioadă, munca în exces din unele industrii a primit o atenție mărită”, a scris Curtea Populară Supremă într-o declarație pe care a a emis-o împreună cu Ministerul Resurselor Umane și Securității Sociale. Lucrătorii merită dreptul la „odihnă și vacanță”, adăugând că „aderarea la sistemul național de program de lucru este obligația legală a angajatorilor”, a scris instanța.


Citește și : Franţa a încheiat operaţiunile sale de evacuare din Afganistan

Instituția a citat mai multe exemple de companii despre care a spus că au încălcat regulile muncii, inclusiv o companie de curierat care a spus angajaților să lucreze 996. Spunându-le angajaților să lucreze atât de mult „a încălcat grav legea privind prelungirea limitei superioare a programului de lucru”, a spus instanța.

Reacția publică împotriva culturii muncii excesive nu este nouă. Cofondatorul Alibaba, Jack Ma, de exemplu, a fost puternic criticat în China în urmă cu doi ani, după ce a numit cultura 996 „o binecuvântare imensă”. Legislația chineză a muncii interzice deja angajaților să lucreze atât de mult.

Avertismentul instanței supreme a țării vine într-un moment în care Beijingul se angajează într-o dispută majoră cu afacerile private, implementând noi reglementări și amenzi pentru a reduce influența corporațiilor. Represiunea a fost justificată de președintele Xi Jinping și de alți oficiali de rang înalt ca fiind necesară pentru a aborda riscurile de securitate a datelor și inegalitățile în educație, dar și pentru a preveni instabilitatea socială.

„Nu este nimic în neregulă cu susținerea muncii, dar asta nu poate fi un scut pentru angajatori să se sustragă de la responsabilitățile lor juridice”, a scris instanța.

Citește și : Aeroportul din Kabul continuă să fie sub control american (Pentagon)

Dezbaterea despre cultura 996 a fost reluată anul acesta. În ianuarie, compania de comerț electronic Pinduoduo s-a confruntat cu o reacție intensă la acuzațiile că și-ar suprasolicita angajații, după ce doi dintre lucrătorii săi au murit pe neașteptate, inclusiv un bărbat care s-a sinucis.

Și tinerii din China au început, de asemenea, să respingă cultura intensă a muncii, invocând dorința de „a sta întins” – „tang ping”. Filosofia solicită oamenilor să respingă presiunile de a munci din greu, de a se căsători, de a avea copii sau de a cumpăra proprietăți, din cauza recompenselor din ce în ce mai vagi ale atingerii unor astfel de obiective.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Filmul horror ‘Exorcism: Mântuirea’, cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe

Filmul horror 'Exorcism: Mântuirea', cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe Filmul horror „Exorcism: Mântuirea”, cu Russell Crowe în rolul principal,...

Sean ‘Diddy’ Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală

Sean 'Diddy' Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală Celebrul rapper Sean "Diddy" Combs se confruntă cu un alt caz de agresiune...

VIDEO – Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina

VIDEO - Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că desfăşoară exerciţii care...

Premierul Dorin Recean, la întrevederea cu ministra de Externe a României, Luminița Odobescu: „Continuăm să realizăm proiecte care aduc beneficii pentru cetățenii noștri”

Premierul Dorin Recean, la întrevederea cu ministra de Externe a României, Luminița Odobescu: „Continuăm să realizăm proiecte care aduc beneficii pentru cetățenii noștri” Prim-ministrul Dorin...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.