China vrea să încurajeze natalitatea cu un concediu plătit de până la un an

Publicat:

O provincie din nord-vestul Chinei ia în considerare, în scopul stimulării natalităţii, creşterea semnificativă, de până la un an, a duratei concediului maternal plătit, un interval similar cu cel oferit de state dezvoltate din Europa, transmite agerpres.

Shaanxi a lansat în dezbatere publică acordarea unei perioade suplimentare de o jumătate de an de concediu maternal, în plus faţă de cele 168 de zile prevăzute în prezent. Măsura ar aşeza provincia chineză alături de naţiuni europene care au implementat politici similare, cum ar fi Germania şi Norvegia, , potrivit Reuters.


Citeşte şi: Eric Adams este noul primar al New York-ului – Black News

Shaanxi ia de asemenea în considerare dublarea duratei concediului de paternitate până la 30 de zile pentru cuplurile care doresc să aibă un al treilea copil.

China a anunţat în mai că persoanele căsătorite pot avea până la trei copii, după ce statisticile au arătat o scădere dramatică a numărului de naşteri în ţara cu cea mai numeroasă populaţie din lume.

Decizia de a permite familiilor să aibă până la trei copii a fost iniţial întâmpinată cu scepticism în ceea ce priveşte efectele sale. Au fost totodată solicitate informaţii suplimentare referitoare la măsurile de sprijin pe care le va include.

Ulterior, 14 provincii chineze, printre care şi Shaanxi, fie au modificat reglementările locale privind planningul familial, fie au iniţiat consultări publice pentru a aduce amendamente legislative care să confere un concediu suplimentar de maternitate sau de paternitate.

Unele au creat o nouă formă de concediu – ”concediu pentru creşterea copilului” – pentru cuplurile care au copii cu vârste sub trei ani sau mai mici, a relatat miercuri presa de stat.

Provincia sudică Hainan oferă chiar o învoire de o oră zilnic pentru creşterea copilului, destinată părinţilor cu copii mai mici de trei ani.

Provincia Heilongjiang permite cuplurilor din oraşele de frontieră să aibă chiar patru copii în contextul unei rate a natalităţii sub medie în regiunile izolate din nord-estul Chinei.

Citește și: Munca de la distanţă cucereşte lumea bogată – Black News

În 2016, autorităţile de la Beijing au renunţat la politica copilului unic, care a fost în vigoare timp de decenii, înlocuind-o cu o limită de doi copii pentru a contracara îmbătrânirea rapidă a populaţiei.

Măsura nu a dus la o creştere semnificativă a numărului de naşteri parţial din cauza costurilor relativ ridicate ale creşterii unui copil în zonele urbane din China – o provocare care se menţine şi în prezent.

China a înregistrat o rată a fertilităţii de doar 1,3 copii per femeie în 2020, potrivit unor date recente, la acelaşi nivel cu societăţi îmbătrânite precum Japonia şi Italia. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – ‘The Death of Slim Shady’, al 12-lea album semnat Eminem, va fi disponibil în 12 iulie

VIDEO - 'The Death of Slim Shady', al 12-lea album semnat Eminem, va fi disponibil în 12 iulie "The Death of Slim Shady (Coup de...

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale Cântăreaţa Pink a anunţat că nu va putea cânta, miercuri, la Berna. Această decizie a...

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova „Alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni și globali, continuăm să acționăm în sprijinul...

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber Dosarul în care figurează bașcana Evghenia Guțul, învinuită de acceptarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.