X

Chinezii nu se lasă uşor: Microsoft NU reuşeşte să cumpere TikTok; un alt gigant IT a intrat pe fir

Oferta Microsoft de a cumpăra afacerea din SUA a aplicaţiei TikTok a fost respinsă de ByteDance, proprietarul chinez al platformei, conform anunţului făcut duminică seara de gigantul american din domeniul informaticii, informează luni AFP, potrivit agerpres.

“ByteDance ne-a informat astăzi că nu vor vinde operaţiunile TikTok din SUA către Microsoft. Suntem convinşi că propunerea noastră ar fi fost bună pentru utilizatorii TikTok, protejând totodată interesele naţionale de securitate”, a declarat Microsoft într-un comunicat.

Citeşte şi: Al doilea val de coronavirus obligă mapamondul să revină la măsurile de izolare

Grupul care are sediul central la Redmond, statul Washington, şi-a manifestat la începutul lunii august interesul pentru preluarea operaţiunilor americane de la TikTok, ameninţate cu interdicţia în SUA.

Preşedintele Donald Trump, care de luni de zile a acuzat fără dovezi TikTok de spionaj în favoarea Chinei, a semnat ordine executive pentru a forţa ByteDance să vândă rapid operaţiunile TikTok din SUA. Dacă nu se va conveni un acord de răscumpărare înainte de 20 septembrie, platforma va trebui să se închidă în SUA.

Aplicaţia a contestat în justiţie această măsură a executivului american.

“Am fi făcut modificări semnificative pentru a ne asigura că serviciul îndeplineşte cele mai înalte standarde de securitate, confidenţialitate, securitate şi combaterea dezinformării”, a declarat Microsoft.

La sfârşitul lunii august, grupul Walmart a confirmat că s-a aliat cu Microsoft în negocierile pentru cumpărarea platformei TikTok. Cu toate acestea, acest parteneriat al celor doi giganţi americani nu s-a dovedit suficient.

Citeşte şi: Iranul a pus în funcţiune peste 1000 de centrifuge nucleare

Potrivit mai multor mass-media americane, grupul Oracle, al cărui nume a fost vehiculat ca unul din posibilii cumpărători, are acum calea deschisă pentru achiziţionarea operaţiunilor TikTok din SUA.

Oracle şi TikTok nu au confirmat deocamdată informaţiile vehiculate în presa americană. 

Tags: ByteDanceChinaMicrosoftOracleSUATikTokWalmart
Categorii: Știrile zilei