Chinezii sapă o gaură de peste 11.000 de metri adâncime în deșert pentru a studia straturile pământului

Publicat:

Chinezii sapă o gaură adâncă de peste 11.000 de metri în deșert pentru a studia straturile pământului aflate la mare adâncime, potrivit Sky News , informează mediafax.

Forajul va trece prin cel puțin 10 straturi ale pământului, iar probele colectate vor fi transportate la suprafață pentru a fi studiate de specialiști.


Citește și : Pentru a ‘fenta’ FMI, preşedintele Tunisiei vrea să-i impoziteze pe cei bogaţi

Operațiunea a început marți în regiunea Xinjiang din nord-vestul Chinei, într-o zonă cu sol dur și cu numeroase necunoscute în subteran. Chinezii și-au propus să depășească adâncimea de 11.000 de metri și folosesc unele echipamente care cântăresc peste 2.000 de tone.

Dacă vor reuși să ajungă la adâncimea planificată de 11.100 de metri, chinezii nu vor depăși recordul privind cea mai mare gaură realizată vreodată de om.

Recordul în vigoare este din 1979 și a fost stabilit în cadrul Kola Superdeep Borehole, un proiect sovietic realizat în apropierea graniței cu Norvegia. Groapa sovieticilor a avut adâncimea de 12.262 de metri.

Citește și : Ucraina a doborât 36 de rachete şi drone ruse noaptea trecută

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului Mii de persoane au protestat sâmbătă, la Barcelona, împotriva supraturismului din capitala Cataloniei unde ajung anual milioane de vizitatori, o...

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă Şapte copii se numără printre cele 49 de...

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda Sportivul Ivan Corșunov a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.