X

Chironda: În Primăria Chișinău funcționează un sistem criminal organizat chiar de primarul Ceban

„Ivan Ceban a transformat Primăria într-un instrument de presiune asupra agenților economici din oraș în interesul său politic și financiar”, susține candidatul Platformei DA la Primărie, Victor Chironda.

„Acest caz scoate la iveală o dată în plus că în Primărie funcționează un sistem criminal organizat chiar de primarul Ivan Ceban, care folosește instrumentul achizițiilor publice pentru delapidarea banilor publici.

Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

Acum avem ocazia să vedem deschis ce se întâmplă când corupții din Primărie nu pot împărți banii furați între ei.

Metoda prin care banii sunt scoși din bugetul municipal, recunoscută de primar, este prin ajustarea Caietului de sarcini la un singur agent economic, după care acesta beneficiază de avantaje la câștigarea achiziției. Cât timp împărțeala era satisfăcătoare pentru toți, probleme nu erau și contractele erau achitate.

Când s-a ajuns la conflict, metoda adoptată de Primărie a fost una mafiotă și una care pune agentul economic într-o situație clară de faliment. După ce acesta a cumpărat tehnica din Italia, a vămuit-o, a adus-o în țară, a plătit toate taxele și impozitele care se cuvin, Primăria se răzgândește cu privire la preț și solicită o reducere de trei milioane de lei.

Aici avem un buchet întreg de ilegalități: imixtiune în procesul de achiziții, șantaj, extorcare de bani, depășirea atribuțiilor de serviciu – toate săvârșite de funcționari de rang înalt din Primărie.

În plus, deși pretinde că susține afacerile și investițiile în Chișinău, Primăria lui Ivan Ceban practic falimentează un agent economic, prin metode de racket din anii ’90 pentru că, vedeți dumneavostră, a îndrăznit să înregistreze un profit, motivând că chipurile au grijă de banii publici”, a declarat Chironda.

Potrivit unei investigații, zeci de utilaje multifuncționale cu accesorii pentru deszăpezire, cosit, măturat sau spălat străzile, în valoare de circa 24 de milioane de lei, sunt depozitate de la sfârșitul anului 2022 într-un depozit al Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”. Tot de atunci, agentul economic își cere de la municipalitate banii pentru tehnica livrată, dar fără succes.

Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

Primarul Ion Ceban a venit cu un comentariu în urma acuzațiilor lansate de agentul economic și a declarat că acesta „ar fi încercat să se îmbogățească, de fapt, cu circa trei milioane de lei pe seama municipalității”.

Tags: ChirondaDAIvan CebanPrimăria
Categorii: PoliticăȘtirile zilei