Chișinău are un nou viceprimar. Fracțiunea PAS contestă

Svetlana Dogotaru a fost aleasă viceprimar al municipiului Chișinău cu votul a 27 de consilieri. Fracțiunea PAS a părăsit sala de ședințe înainte de vot, însă după numire s-a întors la tribună, unde a declarat că alegerea este „o ilegalitate”, invocând faptul că demisia viceprimarului Irina Gutnic nu fusese votată anterior, potrivit TV8.

Citește și: Accident fatal la Fălești. Sunt doi morți

După vot, Dogotaru, în prezent arhitect-șef al municipiului Chișinău, i-a mulțumit edilului pentru susținere și pentru prezentare. Aceasta va fi responsabilă de domeniile urbanism și arhitectură.

După vot, vicepreședintele fracțiunii, Dumitru Ivanov, a criticat consilierii pentru votul acordat. În plus, consilierii PAS suspectă lipsa cvorumului necesar pentru votarea viceprimarului.

În replică, primarul Ion Ceban a declarat că „fiecare are dreptul la opinia lui”.

Menționăm că, anterior Svetlana Dogotaru a fost vizată în percheziții ale CNA și ale Procuraturii Anticorupție într-un dosar de abuz în serviciu. Ea a respins acuzațiile.

This post was last modified on 29/05/2026 14:26 14:26

Tags: PASSvetlana Dogotaruviceprimar Chișinău
Știrile zilei