X

Chișinăul dă undă verde: Autoritățile vor deschide o secție de votare pentru alegerile prezidențiale rusești

Chișinăul dă undă verde: Autoritățile vor deschide o secție de votare pentru alegerile prezidențiale rusești

Autoritățile vor deschide o secție de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia pe teritoriul Republicii Moldova. Aceasta va fi amenajată la Ambasada Moscovei la Chișinău, a precizat ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi.

„Noi am interzis organizarea alegerilor prezidențiale oriunde în afara misiunilor diplomatice. Dacă se va încerca organizarea scrutinului oriunde în altă parte acest lucru va fi contraproductiv”, potrivit radiomoldova.md.

Vezi și : Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială

În cazul în care Federația Rusă va deschide totuși secții de votare în stânga Nistrului, autoritățile de la Chișinău vor trebui să aibă un plan de reacție, a spus anterior la Radio Moldova, Mihai Popșoi.

În anii precedenți, Rusia a deschis mereu secții de votare în regiunea transnistreană, unde, conform datelor oficiale, locuiesc aproximativ 200 de mii de persoane cu cetățenie rusă.

La ultimele alegeri pentru Duma de Stat a Federației Ruse, care au avut loc în perioada 17-19 septembrie 2021, în Republica Moldova au fost deschise 30 de secții de votare, dintre care 27 se aflau pe malul stâng al Nistrului. Autoritățile de la Chișinău nu și-au dat acordul pentru deschiderea acestora.

Citește și : Peste 800 de oficiali occidentali au semnat o scrisoare critică la adresa politicii faţă de Israel şi Gaza

Precizăm că Rusia i-a adresat Republicii Moldova o solicitare privind deschiderea secțiilor de votare în țara noastră pentru alegerile prezidențiale din Federația Rusă, care sunt programate în perioada 15-17 martie 2024.

Tags: chisinauMihai PopşoiMoldovaprezidenţialevotare
Categorii: ExternePoliticăȘtirile zilei