X

Chișinăul finanțează direct separatismul de la Tiraspol

Chișinăul finanțează direct separatismul de la Tiraspol

Jurnalista Irina Tabaranu de la Zona de Securitate a povestit în cadrul unui podcast despre cum autoritățile de la Chișinău finanțează regimul de la Tiraspol prin eliberarea autorizației de mediu a uzinei metalurgice de la Rîbnița.

Jurnalista a spus că uzina de la Râbnița este una dintre cele mai importante activități economice din Transnistria și asigură jumătate din bugetul regiunii separatiste, transmite Știri.md.

„Separatiștii primesc autorizație de mediu și primesc gaze naturale gratis pentru topirea metalelor pe care le exportă, iar pe lângă faptul că poluează mediul, ministrul mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, este foarte fericită pentru că această uzină achită impozite pentru poluarea mediului și se arată mulțumită de relațiile dintre autoritățile de la Chișinău și separatiștii care conduc uzina metalurgică”, a spus Irina Tabaranu în cadrul podcastului Raport cu Nicolae Chicu.

Jurnalista a menționat că atâta timp că uzina de la Râbnița plătește acel impozit pentru poluarea mediului, atunci autoritățile de la Chișinău sunt în regulă cu acest regim separatist.

Chișinăul finanțează direct separatismul de la Tiraspol

„Se cunoaște că toate întreprinderile din stânga Nistrului sunt considerate ca ilegal privatizate, iar această uzină, la fel, este ilegal privatizată. Toate instituțiile statului declara că această activitatea acestei întreprinderi este ilegală, dar Chișinăul continuă să finanțeze separatismul din stânga Nistrului”, a spus Irina.

Citeşte şi: Cât va costa construcţia noului port de la Giurgiuleşti – Stiripesurse.md

Autorizația de mediu pentru uzina metalurgică de la Râbnița a expirat pe 30 septembrie. Autorizația temporară de gestionare a deşeurilor şi a emisiei de poluanţi pentru Uzina Metalurgică de la Râbniţa a fost prelungită de Comisia pentru Situaţii Excepţionale.

Atunci, ministrul Energiei, Victor Parlicov a declarat că prelungirea autorizației de mediu a fost o condiţie a nerecunoscutei administraţii de la Tiraspol în schimbul semnării contractului cu Centrala de la Cuciurgan privind livrarea curentului electric pe malul drept al Nistrului.

Tags: chisinauIrina TabaranuRâbniţaTiraspolTransnistria
Categorii: PoliticăȘtirile zilei