
La Chișinău are loc cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar MOLDOX, un eveniment aniversar care marchează zece ani de film documentar, dialog social și implicare civică. Deschiderea oficială a festivalului a fost celebrată printr-o ceremonie specială, ce a reunit organizatori, cineaști și parteneri naționali și internaționali, evidențiind parcursul și impactul acestui proiect cultural de referință, informează MOLDPRES.
Seara inaugurală a debutat cu discursurile directorului festivalului și ale principalilor parteneri internaționali și instituționali, care au subliniat importanța susținerii continue pentru dezvoltarea cinematografiei documentare în Republica Moldova. Momentul central al ceremoniei a fost proiecția filmului de deschidere „Landing”, regizat de Ksenia Ciuvașeva, o coproducție MOLDOX, Parabellum Film (Berlin) și Film the World (Belgrad), cofinanțată de Centrul Național al Cinematografiei.
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, prezent la eveniment, a apreciat efortul organizatorilor și contribuția festivalului la consolidarea spațiului cultural.
„În semn de respect și mulțumire, am ținut să fiu alături de organizatori, cineaști și spectatori la deschiderea acestei ediții aniversare. Le-am mulțumit pentru implicare și dedicația cu care dezvoltă acest proiect unic și i-am încurajat să continue să creeze și să promoveze teme care invită la reflecție și dialog”.
Pe parcursul zileleor de 28, 29 și 30 noiembrie, publicul are parte de un program complex, care include proiecții de film, sesiuni Q&A, dezbateri publice, expoziții fotografice și evenimente muzicale. Printre titlurile prezentate se numără „Băbuțe pe bărcuțe”, „E Ucraina”, „Undă verde”, „Florile Ucrainei”, „Ultimele scrisori ale bunicii”, „Viitor strălucit” și „Trenuri”, alături de discuții tematice despre influența rețelelor sociale, radicalism și coexistență.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Festivalul se desfășoară în mai multe spații culturale din capitală, precum Cineplex, Cărturești la Muzeu, Casa Zemstvei și Artcor, transformând Chișinăul într-o platformă vie de dialog artistic și social.
Ministerul Culturii, prin intermediul Centrului Național al Cinematografiei, susține acest eveniment care aduce vizibilitate creatorilor autohtoni și promovează producții documentare valoroase. În acest an, în premieră, festivalul include și o competiție dedicată filmelor documentare realizate de autori din Republica Moldova, oferind un spațiu important de afirmare pentru noile voci din cinematografia națională.
This post was last modified on 27/11/2025 18:07 18:07